Un principat din Peninsula Crimeea (aflată acum în componența Rusiei putiniene, ca rezultat al unui referendum... democratic!) e locul de baștină a Mariei de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare.
Principatul Theodoro (în l. greacă) sau Gothia a fost un mic stat grecesc din sudul Peninsulei Crimeea, apărut în 1204 ca succesor al Imperiului Bizantin, și cucerit în 1475 de turcii otomani. Capitala sa a fost Doros sau Theodoro, numită în prezent Mangup.
Principatul s-a format după Cruciada a patra, din părțile themei bizantine Klimata-Hersones, care nu au fost ocupate de către Hoarda de Aur; cele mai bune porturi au fost colonizate de către genovezi. Populația sa a fost grecească, cu minorități gotice, iașice, armenești și altele, care mărturiseau creștinismul ortodox.
Teritoriul a fost inițial sub controlul Imperiului Trapezuntului. Teodor al II-lea Gavras, un descendent al familiei Gavras, de origine bizantină și armeană, a fost numit în funcția de temarh (logofăt). Familia Gavras a fortificat Dorosul, prescurtare a denumirii întregi Sfântul Teodor, după patronimul lui Teodor al II-lea Gavras. Cetatea a devenit centrul administrativ al noului principat, denumit după capitală. Principatul a avut relații pașnice cu Hoarda de Aur situată în nord, plătind un tribut anual ca vasal, dar a fost în conflict permanent cu coloniile genoveze de la sud, care îi drămuiau accesul la cele mai bune adăposturi portuare. Coasta între Yamboli (Balaklava), la apus la Aluston (Alușta), și Caffa la răsărit, inițial parte din principat, vor cădea progresiv sub control genovez.
Grecii numeau această regiune Parathalassia (în l. greacă, Malul mării). După ce a pierdut cele mai accesibile porturi de pe coasta de sud, Principatul și-a construit un port nou, numit Aspra, la
gura de vărsare a râului Mavros, și a întărit cetatea Kalamita (modernul Inkerman).
Turcii, devenind din ce în ce mai amenințători, principele Isaac de Mangup (1458-1474) se decide, în 1471, să accepte a fi vasal al lor, dar simultan îi propune cneazului Ivan al III-lea al Rusiei să o ia de soție pe fiica sa.
Ștefan cel Mare, cumnatul lui Isaac, ducea atunci lupte crâncene cu turcii, iar politica lui Isaac îi șubrezea poziția. Ca reacție, Ștefan îl va susține pe Alexandru Gavras, alt cumnat, căruia îi pune la dispoziție câteva corăbii și 300 de ostași, cu care Alexandru ajunge la Doros, unde îl detronează pe Isaac. Dar turcii reacționează rapid și violent: pe 6 iunie 1475, comandantul otoman Ahmet Pașa Gedik cucerește Caffa și, la sfârșitul anului, după șase luni de asediu, Cetatea Doros. Alexandru moare în acest război.
Ultimul stat medieval grecesc independent dispare, la 22 de ani după căderea Constantinopolului și la 17 ani după cea a Trapezuntului.
În timp ce o mare parte din Crimeea rămâne sub stăpânirea Hanatului Crimeii (acum, la rândul său, vasal otoman), fostele ținuturi ale Principatului de Theodoro și Crimeea de Sud au intrat direct sub ocupația turcească și au fost administrate ca provincie de către Poartă.
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Prima soție a fost blonda și frumoasa Evdochia din Kiev, sora cneazului Simion, vasal al regelui Poloniei. Această alianță matrimonială „a putut să sugereze lui Ștefan posibilitatea închegării unei cruciade ortodoxe" (Constantin Rezachevici). Au avut împreună trei copii, Alexandru (†26 iul. 1496), Petru (†1480, Mănăstirea Putna) și Elena. După doar patru ani de căsătorie, Evdochia a murit, probabil în urma complicațiilor survenite la nașterea unui copil, în timp ce soțul ei era plecat în campania împotriva regelui Ungariei, Matei Corvin (Lupta de la Baia, din decembrie 1467). A fost înmormântată la biserica Mirăuților din Suceava, fosta Mitropolie a Moldovei.
Cinci ani mai târziu, în septembrie 1472, Ștefan se căsătorea cu Maria de Mangop, prințesă bizantină, fiica lui Manoil și a Anei, descendenți din familiile imperiale ale Paleologilor și Asăneștilor (bulgari), nepoata ultimei împărătese a Trapezuntului și rudă cu hanul turcoman al Persiei. După căderea în mâinile otomanilor a Constantinopolului (1453) și a Trapezuntului (1461), familia ei a primit spre stăpânire, de la hanul tătarilor din Crimeea, Mangopul - Theodoro. S-a căsătorit cu domnul Moldovei la 14/24 septembrie 1472 (Înălțarea Sfintei Cruci). Această căsătorie pusă sub semnul Înălțării, aducându-i domnului o alianță și un „nume" - prestigiul Bizanțului era păstrat chiar și după căderea Constantinopolului - , îi dădea lui Ștefan dreptul de a spera că Suceava va deveni „Noul Constantinopol", iar Moldova, „Centrul împărăției creștine". Maria de Mangop este moștenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul Principatului bizantin din Crimeea (aprox. 1362). Această ramură a familiei Paleologilor era înrudită cu dinastia Comnen, cu cea a Asaneștilor din Bulgaria (Imperiu româno-bulgar din secolul IX), cu familiile voievodale din Moldova și ulterior cu familia cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, și prin acesta cu familiile boierești rusești Golovin, Hovrin, Tretiakov și Gavrilov.
Au avut împreună doi copii: Bogdan (†26 iulie 1479, Putna) și Ilie, mort la o vârstă fragedă. După obiceiul existent la Curtea Domnească, ea a trebuit să aibă grijă și de ceilalți copii ai domnului, Elena, Alexandru și Petru. Doamna Maria a donat o icoană a Sfintei Fecioare, Mănăstirii Grigoroiu de la Muntele Athos, pe care se găsea inscripția: „Rugăciunea binecredincioasei doamne Maria Asanina Paleologhina, doamna Moldovlahiei". A fost înmormântată la Mănăstirea Putna, cu un bogat acoperământ, pe care stă scris: „Acesta este acoperământul mormântului roabei lui Dumnezeu, binecredincioasa și de Hristos iubitoarea doamnă a lui Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, Maria, care a trecut la veșnicul lăcaș în anul 6985 (1477) luna decembrie 19, în ceasul al cincilea din zi". Acoperământul se păstrează la Putna.
În 1471, Ștefan le ia prizoniere pe soția și fiica domnitorului Radu cel Frumos al Munteniei, fiind vrăjit de frumusețea copilei Maria Voichița, cu care se va căsători în 1480. Aceasta îi va rămâne alături până la moarte.
Singura relație extraconjugală certă este cea cu Maria Răreșoaia, o boieroaică frumoasă din părțile Hârlăului, mama viitorului domn Petru Rareș.
Să ne prețuim mai mult, recitind istoria! Numai așa vom reînvăța să ne îndreptăm coloana și să ne înălțăm fruntea spre lumină.
