ÎN FEBRUARIE, REZERVELE VALUTARE AU CRESCUT CU PESTE 300 DE MILIOANE DE EURO!

Distribuie pe:

Banca Națională a României (BNR) anunță că, la 29 februarie 2020, rezervele internaționale ale țării se situau la nivelul de 35.830 milioane de euro, cu 325 milioane de euro mai mari față de luna precedentă (35.505 de milioane euro la 31 ianuarie 2020).

Potrivit BNR, în cursul lunii februarie s-au înregistrat intrări de 1.371 milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele, și ieșiri de 1.046 milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

“Menționăm că 24 februarie - 23 martie 2020 este perioada de aplicare a deciziei de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la 6 la sută de la 8 la sută”, precizează BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone, valoarea acesteia situându-se la 4.922 milioane de euro. Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 29 februarie 2020 au fost de 40.752 milioane de euro, față de 40.278 milioane de euro la 31 ianuarie 2020.

Plățile scadente în luna martie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 136 milioane de euro.

Lasă un comentariu