CARANTINA PROVOACĂ STRES, CONFUZIE ȘI FURIE

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Institutul de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe din cadrul Colegiului Regal din Londra, citați de descopera.ro, au ajuns la concluzia că plasarea în carantină poate duce la stres post-traumatic, confuzie și furie.

„Răspândirea coronavirusului (COVID-19) și creșterea numărului de cazuri pe care autoritățile le raportează aduce în discuție și ideea de carantină, o astfel de măsură fiind folosită pentru a limita numărul de noi îmbolnăviri. Însă, această măsură are un impact psihologic negativ, printre manifestările pe care le-am identificat numărându-se stresul post-traumatic, confuzia și furia. Studiul nostru este, de fapt, o meta-analiză a 24 studii anterioare, desfășurate în zece țări, realizate asupra unor pacienți diagnosticați cu SARS, Ebola sau MERS.

Intrarea în carantină este o experiență izolatoare și deseori temătoare, iar studiul nostru a constatat că are efecte psihologice negative. Constatarea că aceste efecte pot fi depistate după câteva luni sau chiar ani este de o îngrijorare deosebită și indică faptul că ar trebui să fie luate măsuri în timpul procesului de planificare a carantinei pentru a minimiza acest impact psihologic.

Cercetările noastre sugerează că lucrătorii din domeniul sănătății merită o atenție specială din partea managerilor și a colegilor lor, iar cei cu o sănătate mintală fragilă preexistentă ar avea nevoie de sprijin suplimentar în timpul carantinei.

Printre cauzele care explică problemele psihice cauzate de carantină, se regăsesc condițiile de trai din perioada carantinei, respectiv de hrană, apă sau haine curate. Contactul limitat cu lumea exterioară și informațiile limitate despre evoluția patogenilor reprezintă o altă sursă de stres. De asemenea, trebuie luate în calcul și interacțiunile sociale de după carantină, stigmatul legat de boală și problemele legate de stabilitatea financiară, pusă în pericol de perioada de izolare.

Toată lumea este acum conștientă de consecințele sociale și economice potențiale ale COVID-19, dar ceea ce evidențiază cercetările noastre sunt posibilele consecințe neintenționate ale încercărilor de a controla răspândirea virusului. Trebuie să fim conștienți de acestea și să punem la dispoziție măsuri pentru a le diminua impactul.

Comunicarea și transparența sunt aspecte cheie ale carantinei voluntare, iar realizarea acesteia, ca un act altruist pentru a-i proteja pe ceilalți, va fi întotdeauna asociată cu consecințe mai puțin severe decât carantina impusă", explică oamenii de știință britanici.

Lasă un comentariu