CELE 12 TAPISERII ALE LUI RAFAEL S-AU ÎNTORS, DUPĂ CINCI SECOLE, ÎN CAPELA SIXTINĂ

Distribuie pe:

Cele 12 tapiserii ale lui Rafael s-au întors, după cinci secole, în Capela Sixtină. Pentru prima dată după o jumătate de mileniu, toate cele 12 tapiserii realizate de Rafael, superbul rival renascentist al lui Michelangelo, au fost expuse pe pereții Capelei Sixtine, în cadrul unui eveniment organizat pe plan mondial pentru a comemora cele cinci secole de la moartea artistului.

Cele 12 tapiserii ale lui Rafael s-au întors după cinci secole în Capela Sixtină. Tapiseriile au fost țesute la Bruxelles, în renumitul atelier condus de Pieter van Aelst, pe baza schițelor create de Rafael, și descriu scene din Faptele Apostolilor, precum „Uciderea cu pietre a Sfântului Ștefan" și „Sfântul Pavel predicând în Atena".

Timp de o săptămână, aceste opere de artă vor rămâne în Capela Sixtină, unde s-au mai aflat în intervalul cuprins între momentul în care Michelangelo a terminat să picteze tavanul, în 1512, și momentul în care același artist a început să picteze uriașa frescă „Judecata de Apoi" pe zidul din spatele altarului principal, în 1536.

Toate cele 12 tapiserii, realizate din mătase, lână și fire din aur și argint, au fost minuțios restaurate de conservatorii Muzeelor Vaticanului în ultimii zece ani.

Șapte dintre tapiserii, comandate de Papa Leon al X-lea, au fost expuse în Capela Sixtină pe 26 decembrie 1519, de Sfântul Ștefan. Rafael se afla probabil acolo și a putut să le vadă, însă tânărul artist italian a murit după patru luni, la vârsta de 37 de ani. Celelalte cinci lucrări au fost finalizate după moartea sa.

„Ultima înregistrare cu toate cele 12 lucrări expuse în Capela Sixtină datează de la sfârșitul anilor 1500", a declarat Alessandra Rodolfo, curatoarea expoziției.

Expozițiile precedente, dintre care unele au durat doar câteva ore sau o zi, au inclus doar cele mai mari 10 tapiserii, din care unele au dimensiuni de 6 x 5 metri. Alte două tapiserii sunt înguste și montate în poziție verticală, figurând ca monturi care le încadrează pe celelalte zece.

Cele 12 tapiserii ale lui Rafael sunt expuse de obicei prin rotație în Muzeele Vaticanului, sub ecrane de protecție și în spații cu climatizare controlată.

Conservatorii și experții în restaurare de la Muzeele Vaticanului au fost de acord ca toate cele 12 tapiserii să fie prezentate în același timp într-o expoziție, timp de o săptămână, parțial pentru a proteja aceste opere delicate, dar și pentru că unele dintre ele urmează să fie împrumutate altor muzee.

Una dintre ele va fi expusă în curând la Scuderie del Quirinale din Roma, iar o alta la National Gallery din Londra, spre sfârșitul acestui an.

(Sursa: Radio România Chișinău)

Lasă un comentariu