ANGAJATORII, OBLIGAȚI SĂ IA MĂSURI DE PREVENIRE A INFECTĂRII CU CORONAVIRUS

Distribuie pe:

Recent, Inspecția Muncii a avertizat angajatorii asupra obligației de a asigura sănătatea și securitatea angajaților la locul de muncă, aceștia fiind obligați, prin lege, să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID -19), în caz contrar riscând să fie amendați.

Plan de prevenire și protecție

“Sănătatea și securitatea muncii reprezintă un ansamblu de activități având ca scop asigurarea condițiilor optime în desfășurarea procesului de muncă, apărarea sănătații, integrității corporale și vieții angajaților și a altor persoane angrenate în procesul de muncă.

Astfel, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a bolilor profesionale sau a îmbolnăvirilor în toate aspectele legate de muncă, angajatorii au obligația de a întocmi un plan de prevenire și protecție, compus din măsuri tehnice, igienico-sanitare și organizatorice, bazat pe evaluarea riscurilor, precum și de a asigura echipamentele individuale de protecție care să îndeplinească cerințele de securitate și sănătate în muncă specifice locului de muncă.

În sensul dispozițiilor legale în materie, echipamentul individual de protecție reprezintă echipamentul destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă”, precizează Inspecția Muncii.

Fără obligații financiare pentru angajați

Pentru prevenirea infectării cu coronavirus, printre măsurile pe care angajatorii sunt obligați să le pună în aplicare (conform Legii nr. 310/2006, privind cerințele de securitate și sănătate în muncă) se regăsește informarea angajaților despre principalele acțiuni necesare, și anume: spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă și săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool; utilizarea măștilor de protecție de către persoanele bolnave; evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute; evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate; acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut; dezinfectarea periodică a suprafețelor de contact cu soluții pe bază de clor sau alcool.

Totodată, angajatorii trebuie să aibă în vedere faptul că măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu comportă, în nicio situație, obligații financiare pentru angajați.

Amenzi de până la 6.000 de lei

“În acest context, dată fiind situația actuală, inspectorii de muncă atenționează atât angajatorii, cât și angajații (lucrătorii) că au obligația să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID - 19).

În caz contrar, angajatorii pot primi amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către inspectorii de muncă sau inspectorii sanitari”, mai afirmă Inspecția Muncii.

Lasă un comentariu