- Pentru unii dintre semenii noștri, agresivitatea verbală cotidiană a devenit o necesitate zilnică la care nu mai pot renunța. Orice încercare de dialog decent și civilizat pare să le provoace acestora o stare de nemulțumire și neliniște. În opinia noastră, nimic durabil nu va rezulta din asemenea atitudini - “punțile” dialogului civilizat vor fi astfel iremediabil compromise.
- Se spune că, “uneori putem ajunge să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor”. În mod similar, “am putea ajunge să nu mai înțelegem efectele perverse ale agresivității cotidiene asupra noastră, pentru că ne plasăm, mai mereu, prea aproape de sursa agresivității”. Una dintre posibilele soluții de ieșire din acest impas comportamental ar fi și lectura unor cărți din genul celor din imagine:
Despre bolile morale implicate în aceste forme de dialog distructiv și agresiv, probabil că am putea afirma că, dacă vom renunța la valorile benefice ale dialogului constructiv, parafrazând versurile Veronicăi Micle, vom ajunge la trista concluzie: “Și pulbere țărână din tine se alege, căci asta e a lumii nestrămutată lege. Nimicul te aduce, nimicul te reia, nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.”
- Restul e... “tăcere”, cum ar spune marele William Shakespeare!
