HANDBALISTELE MUREȘENCE, O NOUĂ VICTORIE ÎN DIVIZIA A

Distribuie pe:

CSM Tg.-Mureș a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 34-22 pe CSU Oradea, într-un meci din cadrul grupei D a Diviziei A de handbal feminin, etapa a 16-a. Pentru echipa antrenată de Mihaela Evi au marcat Bărăbaș 14, Munteanu 4, Darie 3, Bucin 3, Bercea 2, Ghemeș 2, Ola 2, Lăcătuș 2, Moldovan 2. Tot în această rundă s-au mai consemnat rezultatele: Universitatea de Vest Timișoara - Crișul Chișineu-Criș 30-30, CSU Reșița - Marta Baia Mare 33-24. În urma acestor rezultate echipa CSM Tg.-Mureș (38 de puncte) s-a apropiat la 2 puncte de ocupanta locului 1, Crișul Chișineu-Criș (40 de puncte), cu 4 etape rămase de disputat. Meciul direct pentru cele mai importante 3 puncte din acest sezon și ocuparea locul 1 în grupa D va avea loc la data 4 aprilie în deplasare, la Crișul Chișineu-Criș. Pe treapta a treia a podiumului se află CSU Oradea (cu 25 de puncte). Miercuri, 11 martie, de la ora 13.00, în Sala Sporturilor din Tg.-Mureș, echipa CSM Tg.-Mureș va întâlni pe CSU Reșița, în cadrul etapei a 17-a, Grupa D a Diviziei A de handbal feminin

Lasă un comentariu