În Monitorul Oficial nr. 144, din 24 februarie 2020, a fost publicată Decizia nr. 33/2019 a magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care stabilește că “oricine vrea să divorțeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocați și martori”. Prin urmare, divorțul prin mediere nu mai este posibil.
Taxa de timbru, de la 20 la 200 de lei
Înalta Curte a fost sesizată de Avocatul Poporului cu recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să stabilească dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.
Sesizarea a fost făcută în condițiile în care instanțele judecătorești au dat interpretări diferite acestor prevederi legale, iar judecătorii ÎCCJ au concluzionat că “acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorț”.
S-a apreciat că divorțul nu se numără printre neînțelegerile dintre soți care pot fi soluționate prin mediere, enumerate în cadrul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006. În schimb, instanța de judecată poate avea în vedere la soluționarea cauzei înțelegerea dintre părți cu privire, atât la forma divorțului, cât și cu privire la soluționarea cererilor accesorii acestuia.
Una dintre consecințele Deciziei ÎCCJ este creșterea taxei de timbru la 200 de lei față de 20 de lei cât costa la mediere.
Acordul de mediere nu are efecte juridice
Magistrații ÎCCJ mai adaugă că desfacerea căsătoriei prin divorț se circumscrie stării civile a persoanei, astfel încât dreptul de a cere divorțul dobândește caracter exclusiv personal. “Concluzia care se impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează înțelegerile soților referitoare la divorț nu sunt apte să producă efecte juridice în privința desfacerii căsătoriei în sine, însă pot să ateste modalitatea în care soții acceptă divorțul.
Astfel, pentru desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376 alin. (1) din Codul civil impun, drept condiție de formă, depunerea unei cereri având ca obiect divorțul, semnată de ambii soți.
Instanța de judecată are obligația de a lua consimțământul părților cu privire la desfacerea căsătoriei și, doar în măsura în care acesta există, instanța va dispune desfacerea căsătoriei. În caz contrar, nu va lua act de divorțul părților în fața mediatorului”, explică ÎCCJ.
Precizări ale Consiliului de Mediere
Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, instanța de judecată poate consfinți acordul de mediere având acest obiect, sens în care Consiliul de Mediere aduce unele explicații, astfel:
“Soții vor putea să soluționeze prin mediere doar neînțelegerile privitoare la continuarea căsătoriei. După aceea, ei mai pot să încheie un acord de mediere în privința următoarelor aspecte conexe desfacerii căsătoriei: partajul bunurilor comune; exercițiul drepturilor părintești; stabilirea domiciliului copiilor; contribuția foștilor soți la întreținerea copiilor; orice alte aspecte care apar între foștii soți cu privire la drepturi de care ei pot să dispună, în temeiul legii (e vorba de acele drepturi care au o legătură foarte strânsă cu interesele strict private ale părților și nu există un interes public care să infirme posibilitatea părților de a hotărî ele însele ce se întâmplă cu privire la acele drepturi)”.
