• „Tu îl cauți pe Domnul? Caută-L, dar numai înăuntrul tău. El nu este prea îndepărtat de nici unul dintre noi. Domnul este aproape, de aceea care cu adevărat Îl cheamă pe El, găsește un loc în inima ta și vorbește acolo cu Domnul. Ea este cămara de recepție a Domnului. Oricine Îl întâlnește, acolo Îl întâlnește, fiindcă El n-a stabilit alt loc de întâlnire cu sufletele noastre decât în inima noastră".
Teofan Zăvorâtul (1815 -?), Sfânt al Bisericii Răsăritene, scriitor bisericesc
***
• „În Italia se află pe peretele de la intrarea într-un spital o icoană unde este reprezentat un înger care suflă în cenușa din restul unui foc, cu nădejdea că se va mai face o scânteie din care să iasă foc". Icoana este pusă spre nădejdea bolnavilor din spital: „Voi, toți care intrați aici, să nu disperați! Oricât de bolnavi ați fi, în voi tot mai este o scânteie de sănătate din care doctorii vor putea aprinde viața".
„Noi, creștinii, putem spune că există și unele spitale duhovnicești, unde bolnavii sunt plini de bolile păcatelor, pentru care avem totdeauna o speranță a vindecării lor. Dragostea lui Dumnezeu suflă, de multe ori, tocmai în această cenușă a păcatelor, spre iertarea lor și restabilirea primordială a omului din Eden. La dragostea lui Dumnezeu, și noi, bolnavii păcătoși, trebuie să răspundem cu pocăință, dragoste de Dumnezeu și semeni".
***
• „Trei călători au poposit în drumul lor la un izvor cu apă rece. Deasupra izvorului era scris: „Faceți și voi ce fac și eu". Atunci s-au întrebat călătorii ce înseamnă cuvintele acestea? Unul a spus că poate ne spune: „Vedeți? Eu alerg printre pietre și pământ și de aceea sunt curat; lucrați, alergați mereu și voi, căci lucrul apără de ispite și vă ține curați. Al doilea a spus că izvorul ar vrea să spună: „Vedeți? Eu vă dau apa mea în dar, fără bani; dați și voi celor mai săraci ca voi. Al treilea a spus că izvorul ar vrea să spună: „Vedeți cât de curată este apa mea acum? Dacă mă tulbur, nu mai poate bea nimeni, iar călătorul fuge de mine".
„Așa este și viața noastră sufletească; Îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai e bună de nimic. E urâtă în fața lui Dumnezeu și a oamenilor".
***
• „A existat numai o țară frumoasă/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe/ Ca o barbă nepieptănată de crai;/ Și niște ape ca niște copaci curgători/ În care luna își avea cuibar rotit"; Și, mai ales, au existat niște oameni simpli/ Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani și plugari,/ Cărora le plăcea să spună/ Seara, în jurul focului, poezii/ „Miorița" și „Luceafărul" și „Scrisoarea a III-a".
Marin Sorescu (1936-1996), poet, dramaturg, eseist român
***
• „Omul" nu este numai o inteligență, ci în același timp este și o „conștiință". Având rațiune, omul caută adevărul; având conștiință, el caută binele. Acest bine el se simte obligat a-l realiza și față de dânsul, ceea ce se cheamă „Morală individuală", față de celelalte ființe cu rațiune și cu conștiință care seamănă cu dânsul, ceea ce se cheamă „Morală socială".
Louis Bourgeois (1510-1560), scriitor, compozitor francez
