PROCURORII AU DECIS NEÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE ÎN CAZUL EVENIMENTELOR DE LA CIMITIRUL DIN VALEA UZULUI. ORDONANȚA VA FI CONTESTATĂ DE LIDERII UNIUNII MAGHIARE DIN TRANSILVANIA

Distribuie pe:

Președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Csomortanyi Istvan, și liderul Partidului Civic Maghiar (PCM), Mezei Janos, copreședinți ai Uniunii Maghiare din Transilvania, vor contesta ordonanța procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești (județul Bacău) de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor de la Cimitirul din Valea Uzului. Ei sunt nemulțumiți că faptele reclamate nu au fost considerate drept infracțiuni, astfel că, în cauză nu vor mai fi întreprinse investigații.

(…) „Noi am menționat în plângerile noastre infracțiunile de lovire și alte acte de violență, tulburarea ordinii și liniștii publice, incitarea la ură, discriminare și profanarea de cadavre sau morminte, acestea toate sunt enumerate și în Codul penal. (...) Ca și consecință, bineînțeles că vom merge mai departe, vom depune contestație și dacă și după contestație nu se va lua nicio măsură și nu se vor identifica infractorii de acolo, vom merge și pe plan internațional cu acest caz revoltător", a declarat Csomortanyi Istvan, citat de agerpres.ro.

O altă nemulțumire a celor doi lideri de partid este faptul că, din ordonanța procurorilor rezultă că cimitirul se află pe teritoriul comunei Dărmănești (județul Bacău), și nu pe cel al comunei harghitene Sânmărtin, cele două localități aflându-se încă în litigiu privind delimitarea granițelor.

„Am aflat unele chestiuni chiar din acest răspuns, conform procurorilor, Cimitirul militar din Valea Uzului aparține unității administrativ-teritoriale Dărmănești (județul Bacău), deși știu că se desfășoară mai multe procese, deci nu avem o decizie clară în acest sens. Am primit înștiințarea că nu au existat informații că în zona în care a fost amplasat monumentul eroilor internaționali au fost sau nu au fost morminte sau dacă se află și acum, deși și aici avem dovezi că și acolo există morminte pe care s-au așezat acele cruci noi. În conținutul răspunsului, în mod consecvent, se vorbește despre grup de români și grupuri de etnici maghiari, deci este tratat în mod evident ca și problemă interetnică. (...) Este halucinant și faptul că una dintre comunele care este implicată în dispută, comuna Sânmartin, din județul Harghita, nu a dorit să formuleze plângere pentru săvârșirea de distrugere, deși în presă susține că cimitirul îi aparține. Asta nu o prea înțelegem cum s-a putut întâmpla", a susținut Csomortany. El a mai precizat că procurorii nu i-au audiat nici pe cei care au depus plângeri, nici pe martorii prezenți și că în ordonanța respectivă a descoperit o problemă gravă, legată de acuzația de incitarea la ură: „Cea mai gravă chestiune am găsit-o la problema legată de incitare la ură: Apreciem că și prin scandarea unor așa-zise lozinci Afară cu ungurii din țară! așa cum au fost descrise în denunțul formulat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 369 din Codul penal (incitare la ură sau discriminare - n.n.), din aceleași motive menționate mai sus, aceste lozinci nefiind de natură să provoace incitarea publicului la ură sau discriminare, în condițiile în care incitarea trebuie să vizeze o categorie de persoane, de exemplu persoane cu o categorie cu handicap, homosexuali etc. și nu o etnie, aceste manifestări constituind cel mult o contravenție", a arătat Csomortanyi, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, în opinia președintelui Asociației Calea Neamului, dr. Mihai Tîrnoveanu, răspunsul procurorilor „confirmă faptul că românii nu au avut nicio vină la Valea Uzului, de Ziua Eroilor, 6 iunie 2019. Partidele maghiare care au depus plângerea soldată cu NUP au mai aflat din răspunsul Procuraturii că și Cimitirul internațional al Eroilor Valea Uzului se află pe teritoriul orașului Dărmănești. Domnul primar Constanti Toma a avut dreptate", scrie Tîrnoveanu pe pagina sa de socializare. 

Lasă un comentariu