„STĂM LA DISPOZIȚIA COMITETULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CA SĂ RĂSPUNDEM SOLICITĂRILOR PRIVIND MEDICAMENTELE NECESARE"

Distribuie pe:

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) susține, joi, că poate fabrica suficiente cantități de medicamente, în aproape orice formă de prezentare, care să sprijine autoritățile și populația în bătălia contra coronavirusului.

„PRIMER - care reunește cele mai importante 19 situri de fabricație din țară - are o capacitate însumată instalată de producție anuală de peste 10 miliarde de unități terapeutice, în practic toate formele de prezentare uzuale: orale, lichide sterile și nesterile, perfuzabile, topice și multe altele", precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Sursa citată arată că, în 2019, companiile membre PRIMER au fabricat circa 10 milioane de cutii de paracetamol (200 milioane de comprimate) și un milion de cutii de ibuprofen (10 milioane de comprimate), principalele două medicamente utilizate și în tratamentul simptomelor cauzate de COVID-19. „Aceste volume pot fi dublate la solicitarea autorităților, iar capacitățile de producție pot crește cu circa 10% dacă se suspendă temporar faza de serializare", subliniază comunicatul citat.

„Suntem pregătiți și stăm la dispoziția Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru a răspunde solicitărilor acestuia în ceea ce privește fabricarea de stocuri de medicamente necesare luptei împotriva simptomelor COVID-19", a declarat dr. Dragoș Damian, director executiv PRIMER.

Din PRIMER fac parte 19 fabrici de medicamente din țară.

Lasă un comentariu