Vă supun atenției o serie de costatări ale unui dascăl ce a preferat să fie o viață întreagă un nonconformist și un adept consecvent al dialogului și comunicării fără prejudecăți. Mă întreb acum, „în ceasul pensionării", cine mai are nevoie de expertiza și opiniile celor care au luptat o viață întregă cu „găurile negre" ale sistemului de educație românesc?
• Am fost un bun manager școlar, timp de 15 ani, perioadă în care am avut și semnale de recunoaștere a valorii mele manageriale - la un curs de formare a directorilor de școli, am fost ales de către un număr de 50 de directori din învățământul gimnazial, drept lider al lor;
• După un proces de revendicare de nouă ani, prin efortul comun al unor decidenți mureșeni de bună credință, am reușit intăbularea imobilului Clubului Copiilor Reghin, din strada Mihai Eminescu nr. 10, în favoarea Statului Român;
• Elevii cărora le-am predat, timp de 30 de ani: matematică aplicată, programare, psihologie aplicată, istorie și literatură comparată, tehnici moderne de dezvoltare personală, ... au rămas încântați de o altfel de educație, bazată, mai mult decât în școală: pe gândirea critică, pe dezvoltarea sistematică a creativității, pe munca în echipe de cercetare în care lider nu a fost neapărat profesorul coordonator, ... o serie de activități didactice animate mereu de empatie și respect reciproc;
• Pentru că am fost mereu în contact direct cu o mare diversitate de manuale de matematică din învățământul preuniversitar, am descoperit o serie nesfârșită de structurări haotice și erori ale unor manuale tot mai slabe calitativ;
• În cei 45 de ani de activitate didactică, am acumulat o serie de competențe de care, până în acest moment, se pare că nimeni dintre decidenții actuali din educația mureșeană nu are nevoie;
• În cuvinte puține, aș caracteriza această sumbră atmosferă astfel: indiferență, marginalizare a valorilor, obediență față de puterea politică a „zilei", lipsă de interes pentru dezvoltarea personală și meritocrație. În relație de complementaritate cu toate acestea, s-au dezvoltat diverse forme maladive de „butaforie" și ipocrizie educațională, precum și un absurd cult al „dosarelor personale", aglomerate în exces de mulțimea de diplome și hârtii fără valoare;
• Unii dintre noi percep semnale că această stare de lucruri se poate schimba începând din anul de grație 2020. În acest sens, declar că am fost toată viața un nonconformist și un optimist, convins că „viitorul depinde și de mentalitățile și tiparele comportamentale ale prezentului";
• Visez la organizarea unui „Congres Național al Nonconformiștilor din Educația Românească", măcar în format virtual, unde președinte eu l-aș alege, fără niciun fel de ezitare, pe distinsul psiholog clujean, prof. dr. Mircea Miclea!
