EMIL MOCAN, INDEPENDENT, DAR ÎMPREUNĂ ÎN „ALIANȚA PENTRU CHEȚANI-2025”

Distribuie pe:

Emil Florin Mocan, actualul primar al comunei Chețani, a anunțat, printr-o scrisoare publicată pe rețelele de socializare, intenția de a candida independent la funcția de primar al comunei Chețani, la alegerile locale din acest an. În același timp, acesta a lansat o invitație tuturor cetățenilor comunei de a se alătura inițiativei de a duce mai departe proiectele de dezvoltare începute în anul 2016, prin „Alianța pentru Chețani-2025”: „Cu sufletul curat și deschis, am ales să vin în fața voastră și să vă chem pe toți alături de mine pentru a continua, împreună, să construim frumoasa comunitate în care ne trăim viața, zi de zi, ca într-o familie”.

Surprinzător, invitația pentru a adera la proiectul „Alianța pentru Chețani-2025” nu a fost lansată doar cetățenilor neimplicați politic, ci și tuturor partidelor politice și altor organizații din comună: „A fi INDEPENDENT înseamnă a fi împreună toți cei care respirăm aerul în această comună, motiv pentru care îi invit, alături de mine, pe cei care se simt responsabili pentru un viitor bun: cetățeni obișnuiți, indiferent de etnie sau religie, preoți, cadre didactice, cadre medicale, fermieri, oameni de afaceri, toate partidele politice (PNL, PSD, PMP, USR-PLUS, UDMR, UNPR, PRO ROMÂNIA ș.a) și alte organizații din comuna noastră, să sprijiniți și să ducem mai departe proiectul de dezvoltare al comunei Chețani pentru următorii ani”.

Emil Florin Mocan se află la primul mandat de primar, are 59 de ani, este căsătorit și are un copil.

Despre rezultatele primului mandat, acesta ne spune că s-au inițiat și implementat proiecte de investiții în valoare de peste 3,5 milioane de euro, fiind cea mai mare infuzie de finanțări din ultimii 30 de ani, în comuna Chețani: modernizarea a 18 străzi în satul Chețani (100% realizat), asfaltare drum de legătură 6,65 km, alimentare cu apă a satului Grindeni (90% realizat), construirea sistemului de canalizare și a stației de epurare, inclusiv a 450 cămine de racordare spre gospodării (100% realizat), construirea unui Centru medical nou în satul Hădăreni (100% realizat). Construirea, echiparea și dotarea unei Școli gimnaziale noi (lucrare aflată în faza de achiziție publică, pentru data de 20 martie 2020), finalizarea a două capele mortuare în satele Chețani și Hădăreni și construirea uneia noi, în satul Grindeni (100% realizat), realizarea a două parcuri de joacă pentru copii, în satele Chețani și Hădăreni (100% realizat) precum și încheierea unui contract de finanțare, din fonduri europene, pentru amenajarea unui parc de joacă în satul Grideni, încheierea unui contract de finanțare din fonduri europene de peste 500.000 lei, pentru amenjarea unui Centru social de zi, în satul Grindeni, precum și multe alte investiții începute și în curs de implementare.

Emil Florin Mocan promite continuarea dezvoltării accelerate a comunei Chețani și îi invită pe toți cei responsabili să se alăture proiectului „Alianța pentru Chețani-2025”, pentru că: „A fi INDEPENDENT nu înseamnă a fi singur, dimpotrivă. A fi independent înseamnă a fi cu voi toți, mulți, dar împreună, adică: liberi, demni, mânați de bunătate și înțelepciune, respect și bună rânduială”.

 

Lasă un comentariu