Cu mâna pe armă, pe frontul Moldovei!
“Expunându-vă curățenia sentimentelor mele de româncă, care vrea să lupte cu arma în mână să-și desrobească colțul de patrie cotropit, vă rog să binevoiți a ordona să fiu primită în oricare alt regiment”
(Cătălina Toderoiu, Scrisoare către col. Lăzărescu, șef al Statului Major, Divizia a II-a).
Intrarea în capitală a trupelor inamice, conduse de generalul Mackensen (la 23 nov. 1916), a găsit-o pe Cătălina în situația de a fi fost evacuată alături de alți răniți ai spitalului bucureștean, de fapt cu întreg Guvernul, autoritățile, armata și unii locuitori, printr-o masivă și strategică retragere în Moldova. Pe acest teritoriu, strategii noștri militari au pus bazele centrului de rezistență românească, capitala țării fiind considerat orașul Iași.
Pe când se afla internată la spitalul de aici, Cătălina a primit gradul de sublocotenent, chiar de la regele Ferdinand I, apoi s-a externat și, mergând la un atelier foto din oraș, a reușit să își facă o fotografie istorică, destinată celor dragi de-acasă, în impunătoarea sa uniformă militară. Pierderea însă a fratelui drag, coroborată cu faptul că ocupația militară germană și austro-ungară avea să conducă la spolierea Țării cu aproape 18 miliarde lei-aur, a determinat-o pe Cătălina să fie și mai aprigă în dorința de a reveni pe front ca infirmieră, într-o companie (a VIII-a) unde îl va cunoaște pe Gheorghe Mănoiu, viitorul său logodnic.
Vrând să lupte însă cu arma în mână, Cătălina l-a “convins” pe generalul Broșteanu, un adevărat “ocrotitor”, să o repartizeze la comanda unui pluton din aceeași companie, a VII-a, în Regimentul 43, pregătită de atac în zona Coldăești-Vaslui. Atitudinea ei fermă, de a participa cu orice preț la decisiva ofensivă românească în Moldova, în 1917, s-a manifestat atât în fața reginei Maria, care a vrut să o treacă în spatele frontului (la “Crucea Roșie”), cât și în fața generalului Broșteanu, căruia i-a spus: “Nu mă lăsați să lupt, mă împușc! Merg să lupt alături de soldați din orice regiment contra dușmanilor României și să contribui și eu la întregirea neamului!”. Cu acest gest, răsplătit la 10 martie 1917 cu distincția “Virtutea Militară”, Cătălina Toderoiu a intrat în “paginile de aur” ale Istoriei Românilor!
Logodnă în “vals” de gloanțe!
“Să știi că sunt fericit pentru că am ocazia de a lupta din nou cu arma în mână împotriva cotropitorilor germani care mi-au ucis pe Ecaterina Teodoroiu, logodnica mea”
(Gheorghe Mănoiu, Scrisoare către fratele său - Constantin).
Desprinsă parcă dintr-o poveste neobișnuită, viața Cătălinei Toderoiu constituie un capitol aparte, frapant și seducător, a ceea ce poate să însemne sentimentul de iubire, care este mai puternic decât glonțul, când ai conștiința deplină că “jumătatea” ta ți-a ieșit, fie și pe neașteptate, în cale! În “povestea” de față, “jumătatea” Cătălinei a fost sublocotenentul Gheorghe Mănoiu, un învățător născut în satul Rosova, din Băleștii Gorjului, care nu a ezitat, pe lângă “Jurământul” său față de Țară (era comandantul unui pluton din compania a VII-a, Regimentul 43 Infanterie), să facă - pe front - și legământul de a-i fi, Cătălinei, logodnic! Năzuința lor, de a fi victorioși în război și ulterior o familie fericită, se va destrăma, însă, întrucât, în luptele de la Muncelu, Cătălina va “cădea” eroic pentru libertatea și demnitatea Neamului Românesc!
Pentru că atât în Gorj, cât și în Mureș, puțini știu ceva despre cursul vieții lui Gheorghe Mănoiu, logodnicul Cătălinei, precizez că acesta, după rănirea sa pe frontul de la Mărășești (iulie-septembrie 1917) și sfârșitul războiului, a redevenit învățător și nu s-a mai căsătorit...
Încununându-se cu laurii eroismului, combatant fiind în ambele Războaie Mondiale (la Mărășești și Oarba de Mureș), a plecat dintre noi cu fruntea sus, fericit că a avut încă o dată ocazia să lupte împotriva invadatorilor germani, asasinii dragei sale logodnice - Cătălina Toderoiu! Practic, aflându-se pe masa de operație, s-a “stins” la spitalul din Târnăveni, județul Mureș! Este înmormântat, cu alți 490 de eroi, în cimitirul din orașul Târnăveni - o parte din cei 11.000 de eroi căzuți în bătălia de la Oarba de Mureș. În locul unde și-au vărsat sângele, pentru a elibera Transilvania de Nord, se desfășoară anual un concert de muzică populară, aidoma celor de la căpătâiul mormântului-mausoleu al Cătălinei Toderoiu de la Tg. Jiu, unde ideea de chef este mai agreată decât cea de evlavie creștină!
(Va urma)
