În 9 februarie 2020 s-au împlinit 218 ani de la nașterea lui Emanuil Gojdu. Evenimentul de mare bucurie se petrecea în casa unei familii modeste de aromâni ortodocși din Oradea Bihoreană. Iar fiul lor, când va ajunge mare și tare, avea să devină un eminent om politic, jurist și înflăcărat patriot român și ardelean. După încheierea studiilor primare, gimnaziale și liceale în așezarea sa natală, precum și la Pojony (Bratoslava de astăzi), el va frecventa cursurile facultăților de drept din Budapesta și Viena, după care, în anul 1824 se va stabilii definitiv în capitala Ungariei. Aici va profesa, cu mare succes financiar și umanitar, avocatura și notariatul, iar în această calitate, precum și în cea de parlamentar îi va sprijinii, în mod deosebit, pe românii trăitori între granițele Imperiului Habsburgic. Cu timpul, strângând o însemnată avere imobiliară și în bani, în data de 4 noiembrie 1869 va întocmi un act testamentar prin care își va lăsa întreaga agoniseală “acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și ajutorarea financiară a preoților. În acest scop, a fost constituită o Fundație care-i poartă numele până în zilele noastre, dar care a funcționat neîntrerupt și cu folos doar între anii 1870-1917. Printre miile de tineri români care au beneficiat de bursele fundației s-au aflat poetul Octavian Goga, întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a României Mari, toplițeanul-mureșean Miron Cristea, constructorul-inventator de avioane Traian Vuia, medicul-academician Victor Babeș, istoricul-academician Constantin Daicoviciu și juristul-avocat Petru Groza.
În perioada celor două războaie mondiale, precum și în anii dintre ele, activitatea fundației de la Budapesta a fos sistată, iar apoi interzisă de autoritățile statului vecin și mereu neprietenos. Ba mai mult, după anul 1945, regimul comunist din Ungaria i-a naționalizat întregul patrimoniu, reprezentat mai ales de așa zisele “Case Gojdu”, situate în zona centrală a Budapestei, în prezent evaluate la câteva miliarde de euro. Această nedreptate a continuat și după ce Ungaria, la fel ca și România, s-au desprins din lagărul comunist, refuzându-se retrocedarea patrimoniului Gojdu beneficiarului de drept. Respectiv, Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de la Sibiu. Și, deci, statului român. Nu numai că nu s-a întâmplat acest lucru evident de firesc, reglementat juridic și de legislația de drept internațional, dar pe vremea guvernării Tăriceanu, când ministru de externe era nepatriotul Mihai Răzvan Ungureanu, cei doi au semnat un act prin care s-a cedat, în mod gratuit, patrimoniul Fundației Gojdu în favoarea statului maghiar. Nici măcar acea prevedere minimă și de compromis nu este respectată: cea de a continua atribuirea de burse de studiu pentru tinerii români. Din toată imensa bogăție lăsată moștenire de juristul Emanuil Gojdu a mai rămas doar clădirea Colegiului Național ce-i poartă numele din Oradea. Aceeași guvernare, avându-i printre simpatizanții și inițiatorii acelui jaf, pe făloșii intelectuali Andrei Pleșu, Gariel Liiceanu și Roman Patachevici, a convenit reuniunile periodice ale guvernelor celor două țări. Iar aceste anomalii, cu dovezi de evidentă trădare națională, continuă să se petreacă pe fundalul cedării gratuite de castele, cetăți, conace, case, școli, spitale, dispensare medicale, cămine culturale, pământuri și păduri, mine de aur și zăcăminte de petrol și gaz metan în favoarea stricătorilor de neam, de limbă și de țară; vinituri înrăite, mânate de vânturi și furtuni rău prevestitoare. Câtă jalnică și rușinoasă nedreptate făcută neamului românesc! Dar mai ales românilor ardeleni, creștini ortodocși, și greco-catolici, urmași ai vrednicilor lor înaintași. Însă, pe care cu sârg mereu îi facem de rușine și ocară! Astfel că nu-i de mirare că ne-au ajuns din urmă blestemele celor care au trudit și murit eroic pentru ca România să fie nu numai rotundă, dar și mare și puternică! Acum e înghețată și tristă, copleșită de frigurile uscate ale iernii, iar la primăvară “spălată” și tot mai sărăcită de apele tulburi ale unor posibile inundații catastrofale. Măcar de-am avea, până atunci, în fruntea țării oameni vrednici, patrioți și de ispravă! Nu precum cei de acum!. Care n-au nici un Dumnezeu! Luați aminte la spusele mele, să nu care cumva să spuneți că n-ați știut din timp ceea ce ne așteaptă! Ține-ți minte și luați aminte la aceste rânduri ale lui IOAN VULCAN-AGNITEANUL.
NOTĂ: În Oradea, lângă “Biserica cu Lună”, încă se mai păstrează casa în care se năștea, în urmă cu 218 ani, Emanuil Gojdu. Cel care se va stinge din viață, la Budapesta, capitala Ungariei, în data de 3 februarie 1870. De atunci au trecut 150 de ani, timp în care cei care au schestrat averea de miliarde de euro sau de dolari americani ai Fundației care îi poartă numele, nici măcar atâta nu fac: să-i așeze la căpătâiul mormântului său o jerbă de flori adevărată și să aprindă feștila nestingătoare a unei lumânări. Și au curajul să facă o astfel de necreștonească delăsare pentru că ei știu că dezinteresul statului Român este proverbial, iar nepatrioții guvernanți se rotesc și se îmbogățesc cu sutele!
