IMPORTANT - NOI MĂSURI PENTRU LIMITAREA RĂSPÂNDIRII COVID-19 ÎN CADRUL SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a luat, începând de luni, 16 martie 2020, noi măsuri în vederea limitării răspândirii COVID-19.

Astfel, se vor sista internările cronice, cu excepția celor care nu pot fi amânate 30 de zile, precum și consultațiile în ambulatorul de specialitate, altele decât acordarea concediilor, controalele periodice care nu pot fi amânate și eliberarea rețetelor periodice. Se vor anula în acest sens toate programările făcute până la data de 31 martie 2020.

Se sistează toate întrunirile (Consiliu medical, comisii etc.), excepția comisiile cu caracter de urgență cu maximum 5 persoane, trecându-se la corespondență electronică și vot electronic la nevoie. Se sistează, de asemenea, rapoartele de gardă pe secții și compartimente, predarea se va face între medicii de gardă.

Pacienții care se prezintă pentru urgențe vor fi triați într-un cort în curtea din spate de către un medic din UPU, conform procedurii de triaj.

Accesul în spital se va face doar pe poarta de urgență și intrarea studenților, respectiv zona de bucătărie și tehnic pentru personalul care își desfășoară acolo activitatea. Tunelurile din subsol vor fi închise, accesul va fi permis doar pentru aducerea alimentelor și pentru circulația personalului tehnic.

Este interzis accesul tuturor vizitatorilor în spital, indiferent de scopul lor (inclusiv reprezentanții medicali), informarea se va face de la poarta de urgență telefonic, aceștia fiind notați într-un registru.

Aparținătorii care se prezintă pentru cazurile de deces vor fi preluați de la registratura spitalului și însoțiți de către personalul medical auxiliar, în vederea obținerii documentelor necesare în astfel de cazuri.

Aparținătorii care aduc medicație cronică sau alte materiale de igienă personală pacienților internați, se vor prezenta la poarta de urgență unde le vor preda personalului medical auxiliar de pe secțiile unde sunt internați bolnavii. Comunicarea cu secțiile se va face pe numărul de contact existent la poarta de urgență, pentru fiecare secție.

Informarea aparținătorilor cu privire la starea de sănătate a pacienților se va face telefonic de la poarta de urgență, pe numărul de telefon pus la dispoziție pe fiecare secție.

 

Lasă un comentariu