Primele cuptoare de Carbid de pe glob au fost construite în anul 1895 în Statele Unite ale Americii. Singurele cuptoare de Carbid din Sud-Estul Europei construite și date în funcțiune în toamna anului 1918 au fost cuptoarele 1 și 2 de carbid, la fabrica „NITROGEN” din Târnăveni, pe seama existenței materiilor prime, apă industrială, energie și a forței de muncă calificate aflate în zona Târnavei Mici. Cu siguranță, cu sprijinul nemijlocit al ing. I. Giugurtu, președintele Societății Industriale „NITROGEN”, probabil, și influenței Ministrului de Interne de atunci, Șandor Ianos, amintit în istoria locală, cetățean al orașului Târnăveni, pentru a-și susține dezvoltarea industrială a localității sale natale.
Principalele întrebuințări ale carbidului, inițial, erau: obținerea acetilenei pentru sudura oxi-acetilenică a metalelor, iluminat, fabricarea cărămidei de Calciu cu intenția de a se obține din ea amoniacul, dar și ca îngrășământ chimic pentru agricultură, alături de uzinele de cocs Lupeni și Anina, producătoare de sulfat de amoniu, uzinele chimice Mărășești, producătoare de superfosfați, cele care reprezentau sursele interne de îngrășăminte chimice din România, la nivelul acelor vremuri (1920-1925).
Prima șarjă de carbid la Târnăveni a fost elaborată la începutul lunii octombrie 1918. Nivelul cel mai ridicat de producție din întreaga perioadă postbelică a fost anul 1929 (17.926 to). Prima sursă de iluminat pe timpul nopții, la Târnăveni și în țară, a fost acetilena, obținută din carbid, ulterior fiind înlocuită cu lămpi speciale de gaz metan.
Pentru dezvoltarea industriilor și construcțiilor de tot felul, acetilena devine din ce în ce mai importantă, necesară fiind modernizarea cuptoarelor 1 și 2 de carbid în funcțiune (1951-1955), prin creșterea de putere și înlocuirea electrozilor amorfi proveniți din import, cu electrozi continui de tip Soderberg cu pastă fabricată la „Carbochim” Cluj-Napoca, valoarea fondurilor de investiții a fost de 12,6 milioane de lei. Între anii 1951-1955 a fost construit cel de-al treilea cuptor, inițial pentru fabricarea feromanganului, ulterior modificat pentru fabricarea carbidului tot mai necesar economiei naționale. Astfel, față de anul 1950, producția de carbid a crescut de 1,9 ori. Pentru creșterea în continuare a producției de carbid, tot mai solicitat pe piața internă și externă, în anul 1961 se fac noi modificări instalațiilor: creșterea diametrului electrozilor la cuptorul nr. 2, la 900 mm, realizându-se un important spor de producție.
Ridicarea sarcinii electrice la cuptorul nr. 3 determină un plus de producție de 1000 to/an. Înlocuirea transformatoarelor monofazice la cuptoarele 1 și 2 cu transformatori trifazici de 125 MW a însemnat o creștere a producției la 4 550 to/an. Necesarul tot mai mare de carbid pe piața internă și externă impune noi instalații: 1961 - construirea cuptorului nr. 4, 32 MW 82 000 to/an. Construirea unei instalații de condiționare a materiilor prime cocs, var, mangal, antracit, 1964 - Terminarea construcției primelor 3 cuptoare verticale de var, pentru varul necesar ca materie primă la Carbid 1967-1969 - Cuptorul nr. 5, 1966 - Înlocuirea cocsului cu gaz metan pentru arderea calcarului în cuptoarele verticale de var, 1968 - cuptorul nr. 6 de Carbid. Cu o capacitate construită de peste 320 000 to carbid/an, România devine o țară foarte puternică din Europa în ce privește producția de carbid. Producția record a fost de 324 000 to din care au fost exportate 174 000 to (53,4%), 1977 - Instalația de recuperare a căldurii gazelor rezultate din procesul de fabricație a carbidului, 1972 - Intră în funcțiune cuptoarele 4, 5 și 6 de var, 1983 - Este terminată instalația de recuperare a gazelor de oxid de carbon (CO) de la cuptoarele 4-6 de carbid, pentru fabricarea formiatului de sodiu, acidului formic și acidului oxalic (FORMOXAL), produs secundar sulfatul de sodiu.
Personalul de conducere al secției Carbid (1937-1949): Tomescu Petru șef de uzină, Kollar Ioan tehnolog, maiștrii: Benko Ștefan (1923-1955), Endorfer Ioan (1946-1976), Miriscău Victor (1947-1982), ulterior (1953-1991) secția carbid a fost condusă și de către persoane pe funcții importante în cadrul Combinatului Chimic: maistrul Nicoară Ghe., inginerii Matcovici Zalman, Creangă Vasile, Sburlan Titus, Fara Ioan, Lazar Vasile, Cerghizan Vasile, Cernea Ioan, Bândea Ioan, Borcoman Mircea. Maiștrii: Dicher Iosif, Suciu Emil, Rety Ernest, Farcaș Carol, Szabo Andrei, Mureșan Bazil, Torok Iosif, Marian Augustin, Lechințan Petru.
În anul 1991, secția Carbid se desprinde din structura Combinatului Chimic, devenind Societate Comercială pe acțiuni denumită CARBID-FOX, unitate de sine stătătoare cu personalitate juridică, fiind una dintre primele societăți din țară care s-a integrat în procesul de privatizare. Numai că, ulterior, diminuarea considerabilă a producției la majoritatea întreprinderilor din țară (1991-1992), prețurile mari la utilități, energie electrică, cocs, gaz metan au diminuat mult cererea de Carbid atât la intern, cât și la extern, complicând extrem funcționarea uzinei în condiții de eficiență economică și cheltuieli de producție. Conducerea societății, între anii 1991-1996, a fost asigurată de către: ing. Cerghizan Vasile dir. gen., Rotaru Traian dir. producție, ec. Borcoman Ana dir. economic, ing. Gyarmati Levente ing. șef M.E.A, IGNAT SORIN dir. producție și apoi, după ieșirea la pensie a ing. Cerghizan Vasile, director general. Colectiv care a depus mari eforturi pentru salvarea societății de sub tăvălugul distrugerilor generalizate în toată țara.
În luna aprilie 2006, cu durere în suflet, angajaților le-a fost declarat falimentul societății. Lumea pentru care această industrie fusese construită s-a prăbușit!!!
(Va urma)
