“BASARABIA NOASTRĂ ESTE O ȚARĂ ROMÂNEASCĂ...”

Distribuie pe:

Basarabia - străvechi pământ românesc, la marginile căruia stau și acum de strajă vechile cetăți ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pe apa Nistrului. Ruptă din trupul Moldovei, în 1812, și transformată în gubernie rusească, Basarabia se întindea pe o suprafață de 45.630 km2, iar populația ei era în proporție de 86 la sută românească. Cu toate acestea, limba română a fost scoasă din programul de învățământ al tuturor școlilor și înlocuită cu limba rusă, pe care o vorbeau doar 6,5 la sută dintre locuitorii Basarabiei. Așa a început teribilul proces de deznaționalizare și de rusificare a românilor basarabeni.

După 60 de ani de rusificare, în 1871, statisticile ruse consemnau reducerea elementului românesc din Basarabia la numai 66 la sută. Aceasta era situația ei la începutul Primului Război Mondial.

În contextul istoric al vremii, determinat de desfășurarea războiului, în urma prăbușirii Imperiului austro-ungar și a victoriei Revoluției boșevice în Rusia, lupta pentru unitatea națională a românilor a intrat într-o fază finală, antrenând toate forțele sociale, atât a celor din țară, cât și a celor din provinciile aflate sub stăpânire străină.

Conștiința națională a românilor basarabeni și voința lor de a se uni cu România au fost stimulate chiar de urmările Revoluției Ruse, din februarie 1917. Reprezentanții Partidului Național Moldovenesc, participanți la Congresul Naționalităților din Rusia (8-14 septembrie 1917) au făcut următoarele precizări în fața delegaților: ,,Mulți au auzit de moldoveni, dar puțini știu că națiunea moldovenească nu există. Este o națiune română. Numele de moldovean și moldoveni este numai teritorial, nu național”. La 20 octombrie 1917, s-a desfășurat, la Chișinău, Congresul soldaților moldoveni, care a adoptat zece rezoluții, între care declararea autonomiei teritoriale și politice, oprirea colonizării străinilor, înființarea Sfatului Țării pentru ocârmuirea Basarabiei, respectarea dreptului tuturor noroadelor mici din Basarabia etc. Pe baza hotărârii congresului, la 4 decembrie 1917 și-a început lucrările Sfatul Țării. Bazându-se pe Declarația drepturilor popoarelor din Rusia, Sfatul Țării a adoptat, la rândul său, Declarația Solemnă, în care se stipula că: “se declară de azi înainte Repulica Democratică Moldovenească”. La 24 ianuarie 1918, o nouă Declarație Solemnă “proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești, rupându-se orice legături de dependență cu Rusia. Acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaților din Sfatul Țării și cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească”. Cu acest prilej, Comitetul Central al studenților basarabeni a adresat o Chemare către întregul tineret basarabean, în care se spunea: “Basarabia noastră este o țară românească, tocmai ca și celelalte țări de peste Prut, locuite de frații noștri(...) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noștri într-o singură țară. Noi de la străini nu mai așteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viața la un loc cu frații noștri români(...). Noi vrem o Românie a tuturor românilor”

(România nouă nr.8/1918). Telegrame, moțiuni, declarații au fost adoptate pe întregul cuprins al Basarabiei și în România. Astfel, în Chemarea scriitorilor din România, Transilvania și Bucovina, aderată locuitorilor din Basarabia, la 23 ianuarie 1918, se spunea: “A venit, fraților, vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, școala noastră de acum trebuie să se unească pe veci și nedespărțiți vrem să rămânem până la sfârșitul sfârșitului”.

La 27 martie 1918, Sfatul Țării, dând glas opiniei exprimate de populația Basarabiei, a adoptat Hotărârea unirii Republicii Moldovenești cu România: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiilor că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama sa, România” (România nouă nr.12/1918, Chișinău). Rezultatul votului: 68,8 la sută - pentru, 2,4 la sută - contra, 22,4 la sută - abțineri, a fost adus la cunoștința primului ministru al României, invitat la Chișinău. În scurta lui alocuțiune, acesta a spus: “În numele poporului român, cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este, de acum înainte, pe vecie cu România unită și nedespărțită... Am luat act de declarația dumneavoastră și, în numele Guvernului român, declar că o primesc” (I. Nistor - Istoria Basarabiei, ediția a II-a, 1923, Chișinău). După cum bine se știe, numai după două decenii aveau să se petreacă evenimentele tragice ale anului 1940, care au dus la dezmembrarea României. Basarabia a fost din nou ruptă din trupul țării, “de la sânul mamei sale”, nu de țarismul rus, ci de stalinismul roșu sovietic, care s-a dovedit la fel de rapace. Nenorociri și mai mari s-au abătut peste românii basarabeni, supuși iarăși unei aprige prigoane naționale, politice, culturale, sociale și religioase, cu scopul deznaționalizării totale. Românii basarabeni au rezistat însă eroic, fiindcă tradițiile, obiceiurile strămoșești și limba lor cea română au fost și sunt prea puternic înfipte în istoria locurilor și în ființa lor, ca să poată fi alungate de niște legi neghioabe, venite de la Moscova. Și, totuși, teribilul proces de deznaționalizare și de rusificare forțată nu a rămas fără urmări grave. Cu toate

că au rămas majoritari, românii basarabeni au cunoscut un recul puternic în privința procentajului, reprezentând acum doar 64,4 la sută din populația republicii. Cu toate acestea, ei nu-și pierd nădejdea că ziua eliberării lor depline nu poate fi departe, că va veni și ziua în care vor scăpa și de comuniști și de mâna cea lungă a Moscovei. Iar drumul lor nu poate fi altul decât unul european, alături de celelalte popoare și alături de frații lor de peste Prut, așa cum au dorit încă din martie 1918.

 

Lasă un comentariu