Pe cortina teatrului „Globe" al lui Shakespeare, din Londra, stă scrisă o replică din piesa „Cum vă place": „Totus mundus agit histrionem" („Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori".
Ca să faci politică eficientă și corectă sau să scrii despre fenomenul politic sau istoric, trebuie să fii sănătos mintal, și asta, fără discuții.
Pe vremea Bătrânului Cato, acela cu Cartagina, nu existau cabinete psihiatrice cu personal competent pentru cei care fac și cei care scriu despre fenomenul politic sau istoric. Așa a scăpat, la început în parlament, apoi pe teren, obsesia bătrânului Cato: „Cartago est delenda" - „Cartagina trebuie distrusă". Scipio l-a luat în serios și s-a pus pe treabă, de nu a mai „pâlpâit" pe acolo, prin Cartagina, nici urmă de viață. Doi nebuni: unul bătrân, răscopt la minte, și Scipio, tânăr, necopt la minte.
Astăzi, un examen psihiatric s-ar solda cu un certificat medical care, prezentat la editor sau la înfăptuitorul cazon, ar aviza sau ar opri intențiile autorului. Vârsta, vrând, nevrând, aduce cu sine, la unii, boala Parkinson și boala Alzheimer, cu pierderi mari de substanță nobilă din creier și cu tulburări mari mnezice. Acțiunea ostășească, demersul politic sau scrierile istoriografice ale autorizaților la opinii, degradate de senescență, pot fi stopate din fașă de editor sau de un Consiliu Suprem, dacă autorul este iresponsabil. Și asta, obligatoriu și urgent, pentru că situațiile nesancționate din timp ajung să fie „adevăruri neadevărate", devin turbulente și aduc prejudicii ireparabile țării.
Din acea parte a venit zicala hilară: „Istoria este știința care ne învață că nu ne învață nimic".
