CLIPA CEA REPEDE A EDUCAȚIEI ROMÂNEȘTI

Distribuie pe:

„Nu e păcat ca să se lepede, Clipa cea repede ce ni s-a dat?", se întreba, acum aproximativ 150 de ani, un strălucit autodidact al secolului XIX - poetul Mihai Eminescu. În aceste zile de criză majoră a comunicării din educația școlară românească, am ajuns să avem o înțelegere mai profundă și mai clară a acestei exclamații interogative eminesciene.

Într-un imaginar dialog peste timp, răspunsurile noastre, de secol XXI, vor trebui să se fundamenteze și pe valențele educației virtuale. Provocările educaționale ale momentului, pe care am ajuns, de prea multe ori, să le ignorăm sau le ducem în derizoriu, ne pot marca în mod tragic existența. Cât de pregătiți suntem azi să înlocuim educația și dialogul de tipul „face to face", cu forme atractive de dialog și educație virtuală? Fiecare dintre noi va răspunde după cum se va pricepe el mai bine, sau se va retrage în „carapacea" unei indiferențe păguboase, și pentru propria dezvoltare personală, dar și pentru aceea a celor dragi lui.

Este o perioadă dificilă, care ne solicită intens pe noi, toți, să descoperim și alte tehnici de învățare eficientă decât cele clasice, și să aflăm cât mai repede ce înseamnă „a deveni AUTODIDACT de secol XXI". Considerăm, în acest sens, că a venit un moment „magic" în educația românească, moment pe care ar fi păcat să-l ratăm din ignoranță sau indiferență, moment în care considerăm că este potrivit să adresăm și acest mesaj - pentru toți prietenii și toți elevii care au încredere în calitățile noastre de matematician, iubitor de istorie și literatură comparată, pasionat de psihologia aplicată, dar nu numai: „Vă rugăm să apelați cu încredere la noi, prin adresa de facebook Dorin Cremene, și să ne puneți orice întrebare legată de: matematica din clasele IV-X, literatură, istorie, dezvoltarea personală... și vom încerca să primiți un răspuns edificator.

Așteptăm cu drag și mult interes reacția voastră! Mai precizăm, cu stimă și sinceră emoție, că: „În ultimii 45 de ani, foarte mulți dintre elevii noștri, dar și dintre părinții și bunicii elevilor noștri din toate timpurile, au devenit și prietenii noștri dragi!". Avem impresia că, probabil, forma cea mai potrivită de dialog didactic de secol XXI ar trebui să fie să postăm răspunsurile noastre la întrebările voastre (păstrând necesara confidențialitate în privința persoanei care pune întrebarea), pe pagina personală de facebook, în spiritul unei mai bune diseminări a informațiilor pe care le deținem! Acest mod de comunicare presupunem că va pune, într-o necesară dezbatere publică, validitatea răspunsurilor și opiniile noastre didactice, dar, de ce nu, și posibilele opinii ale colegilor noștri, dascăli dispuși la acest tip de dialog didactic virtual...

Am început acest eseu cu dilema eminesciană a folosirii eficiente a timpului nostru liber, și vom încheia, parafrazând exclamația unui personaj din piesele lui I.L. Caragiale: „A sosit momentul să aleg: să devin un mic autodidact de secol XXI, sau, prin neimplicare socială și incomunicare, să înfrunt riscurile reale de a mă îndrepta spre un riscant analfabetism funcțional? - din această dilemă voi putea ieși numai dacă voi lua decizia fermă să devin un mic autodidact de secol XXI".

Lasă un comentariu