SCRISOARE DESCHISĂ ȘI APEL, MINISTRULUI EDUCAȚIEI, PROF. MONICA ANISIE

Distribuie pe:

Sunt prof. pensionar Dorin Cremene, interesat mereu de bolile cronice ale Sistemului de Educație Românesc și de descoperirea de soluții viabile de tratare a lor. În ultimii 30 de ani, am scris mai multe eseuri legate de “Lumea educației românești”, dar feedback-ul a fost mai-mereu în suferință. Nu mi-am pierdut însă speranța că trebuie să ținem în viață ideile bune din Educația Românească. Fac acum acest demers, pentru că este necesar, în aceste momente de criză profundă a Sistemului de Educație Românesc, să nu uităm că orice posibilă soluție trebuie luată în seamă.

Am înțeles, de mulți ani, că “acele constatări ce nu sunt urmate de soluții eficiente, nu modifică cu nimic starea inerțială din sistemul de educație”. Statistici recente au stabilit că peste 40 % din elevii de gimnaziu ai României au ajuns în starea îngrijorătoare de “analfabeți funcțional”. Printr-o “metodă a mersului invers”, am putea să ne punem și întrebări legate de nivelul profesional și de motivație al dascălilor lor. Este dificil, dar nu imposibil, să facem statistici și evaluări rezonabile, privind contribuția părinților, a comunității și a mediului educațional la acest derapaj educațional și informațional.

Mai există și astăzi dascăli dedicați meseriei lor, dar reacția sistemică este una paradoxală - modelele de bune practici descoperite de ei, modele testate ani de zile la clasă sau în orele de meditații particulare, au fost ignorate sistematic de către decidenții ultimilor 30 de ani de educație românească. Cu toate că am în spate o experiență didactică de 45 de ani și o experiență de profesor-meditator de peste 30 de ani, am constatat, cu surprindere și dezamăgire, că Sistemul de Educație nu are nevoie de metodele moderne și agreate de elevii mei, metode care au dat mereu rezultate pozitive și au creat acea frumoasă atmosferă didactică numită “bucuria învățării”.

Care au fost însă reacțiile elevilor mei, confruntați cu un mod diferit de abordare a învățării școlare, altul decât cel “clasic” întâlnit de regulă la clasă? - “Aha! Acum încep să înțeleg altfel ceea ce mi se predă la clasă. Acest mod de interpretare a informațiilor are o logică!”, au fost exclamațiile de bucurie ale multora dintre elevii mei. Rog, în acest sens, conducerea M.E.C. să valorifice și experiența profesorilor-meditatori, atunci când intenționează să apropie mai mult procesul de educație școlară de interesele de cunoaștere ale copiilor noștri.

Durerile cronice ale Sistemului, provin și dintr-o calitate tot mai slabă a manualelor școlare.

Culmea absurdului: să amenajezi terenuri de sport în pantă, să construiești săli de sport în localități unde nu mai sunt copii, ..., dar să fii preocupat de editarea unor “Manuale de educație fizică și sport!” În manualele actuale de matematică, dar nu numai, apreciez că aprox. 75 % dintre informații reprezintă doar un “balast” informațional la care vom putea renunța fără niciun fel de regrete.

În opinia noastră, a venit vremea să ne debarasăm de informațiile școlare inutile, descurajante și demotivante pentru marea masă de elevi. Manuale virtuale, cu un conținut minimal de informație, ar răspunde neliniștilor copiilor blocați acasă, dar care își doresc să continue dezvoltarea lor personală și educația, prin metodele educației virtuale de secol XXI.

Vă mulțumesc!

Lasă un comentariu