ANUL ACESTA, ÎN MOD EXCEPȚIONAL, CIOBANII POT SACRIFICA ȘI VINDE MIEII DE PAȘTI DIRECT DIN FERMĂ!

Distribuie pe:

Autoritatea Național Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (ANSVSA) informează că în acest an, în mod excepțional, ciobanii pot sacrifica mieii de Paști în propriile exploatații.

În contextul Sărbătorilor Pascale și al evoluției situației generate de COVID-19, Autoritatea a transmis instrucțiuni la DSVSA județene, prin care s-a acordat posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploatație în anumite condiții:

* La nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor;

* Controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului antemortem de către un medic veterinar oficial;

* Verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;

* Efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;

* Verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman;

* Verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;

* Respectarea distanței minime sociale stabilită de CNSSU.

În ceea ce privește carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, aceasta NU poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali, precizează ANSVSA, într-un comunicat dat publicității în 25 martie.

Lasă un comentariu