BULETIN DE PRESĂ - JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

În județul Mureș, la data de 30 martie, ora 13.00, se înregistrează 4.225 de persoane autoizolate la domiciliu și 293 de persoane aflate în spațiile de carantină. Până la această dată, un număr total de 997 de persoane au ieșit din autoizolare la domiciliu, iar 42 de persoane au ieșit din spațiile de carantină. De asemenea, 45 de persoane din județul Mureș sunt internate cu suspiciune de infecție cu Coronavirus.

La propunerea prefectului județului Mureș, Mara Togănel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat o hotărâre cu două noi măsuri de prevenire a infecției cu Coronavirus. Astfel, unul dintre articole instituie următoarea obligativitate: „Toate magazinele de pe raza județului Mureș care comercializează produse de panificație vor lua măsuri pentru preambalarea acestora, iar acolo unde nu este posibil, se va suplimenta personalul care servește de la raft, astfel încât manipularea produselor și încasarea banilor să se realizeze de persoane diferite, echipate corespunzător. Lăzile pentru transportul produselor de panificație vor fi dezinfectate după fiecare utilizare". Un al doilea articol, prevede faptul că „toate magazinele de pe raza județului Mureș vor lua măsuri pentru a permite accesul cu prioritate a persoanelor vârstnice, zilnic, în intervalul orar 11-13. Fiecare magazin va desemna o persoană care să asigure supravegherea acestei activități".

În ultimele zile au avut loc întâlniri repetate cu reprezentanții spitalelor din județ și Direcția de Sănătate Publică Mureș în vederea pregătirii pentru Scenariul 4. „Mi-am început această săptămână la corturile de triaj amplasate la SCJU Târgu-Mureș și în UPU SMURD, pentru că am vrut să îi încurajez pe medicii din prima linie. Am primit asigurări că există echipamente adaptate nevoilor personalului medical pentru această fază a pandemiei, dar și numărului de pacienți și tipului de activitate de pe fiecare secție. Cazurile grave de infecție cu Coronavirus vor fi asigurate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, aici urmând a fi disponibile 26 de paturi cu aparate de ventilație. De asemenea, alte 65 de paturi vor fi disponibile pentru cazurile mai puțin grave. Cele două secții de boli infecțioase din oraș internează, în acest moment, pacienți infectați cu Coronavirus. La depășirea capacității celor două secții, sarcina va fi preluată de clădirea situată pe Gheorghe Marinescu nr. 1. Aici, printre paturile care vor fi disponibile, se numără și 12 locuri dotate cu aparate de ventilație. În același timp, au fost identificate și alte clădiri ale spitalelor din Târgu-Mureș și din județ, care pot fi pregătite să preia pacienți infectați cu Coronavirus, atunci când situația o va impune", afirmă prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

În ultimele 24 de ore, polițiștii mureșeni au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara țării.

Astfel, peste 300 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș au desfășurat peste 460 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.580 de persoane și peste 110 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicțiilor instituite. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicțiile instituite, forțele de ordine au aplicat 297 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 446.000 de lei. Totodată, au fost controlate în trafic peste 580 de autovehicule și legitimate peste 1.540 de persoane.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

Duminică, 29 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș a aplicat două amenzi în valoare totală de 4.600 lei la două unități de tip „market", pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a infecției cu Coronavirus.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265-20.80.00 / 0265-23.36.52, sau numerele DSP Mureș: 0265-26.11.52 (permanență) și mobil: 0731-33.80.57, 0731-33.80.64, 0790-01.18.72, 0790-01.18.74, 0790-01.18.73 (în intervalul orar 8-20).

De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației „Coronavirus" la nivel local.

Un număr de 4.020 de combinezoane au fost distribuite ieri de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea" al județului Mureș, conform repartiției Departamentului pentru Situații de Urgență la nivel central, instituțiilor din prima linie de luptă împotriva noului tip de coronavirus. Astfel, acestea au ajuns la spitale din județul Mureș, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul Județean de Ambulanță Mureș și ISU Mureș.

 

 

Lasă un comentariu