200 DE MILIOANE PENTRU LIGA 1. VESTE URIAȘĂ PENTRU FOTBALUL ROMÂNESC

Distribuie pe:

Specialiștii de la Transfermarkt evaluează campionatul intern la 202.23 de milioane de euro. Este vorba despre cota totală a fotbaliștilor din competiția internă, o cotă care plasează campionatul din România peste campionate precum Polonia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Israel, Cipru, Ungaria, Norvegia, Slovacia, Belarus sau Azerbaidjan. România prinde astfel Top 20 de campionate din lume, fiind devansată la cota de piață, cu puțin de campionatele din Cehia, Danemarca, Serbia sau Croația. Premier League are cea mai mare cotă de piață, jucătorii din Angia fiind evaluați în total la 9.71 miliarde de euro. La Liga este al doilea campionat din lume cu o cotă de piață de 6.25 miliarde de euro, în timp ce Serie A și Bundesliga se bat pentru locul trei. Italienii au o cotă de piață de 5.51 miliarde de euro, iar germani de 5.07 miliare de euro. Ligue 1 (Franța) este al cincilea campionat ca valoare, cu o cotă totală de piață de 3.84 miliarde de euro. Din cele 202.33 milioane de euro, la cât este evaluată Liga 1 de către cei de la Transfermarkt, 127.03 milioane de euro este doar cota de piață a cluburilor care evoluează în playoff-ul Ligii 1 în această ediție de campionat. Florinel Coman de la FCSB este cel mai bine cotat jucător din Liga 1, cu o cotă de piață de 5.5 milioane de euro. Aceeași cotă o are și Dennis Man, de la FCSB, în timp ce Alexandru Cicâldău de la U Craiova este al treilea, cu o cotă de 4.5 milioane de euro. Constantin Budescu, evaluat la 4 milioane de euro, și Billel Omrani, cotat la 3.6 milioane de euro, încheie topul celor mai valoroși 5 fotbaliști din competiția internă.

Lasă un comentariu