FOTBALUL DIN PREMIER LEAGUE, APROAPE DE RELUARE. CÂND SE PRECONIZEAZĂ ȘI CARE ESTE PLANUL ENGLEZILOR

Distribuie pe:

Considerat cel mai puternic campionat din lume, Premier League continuă să caute soluții pentru a încheia actualul sezon, sub presiunea uriașelor pierderi financiare. Forul englez a pus la punct un plan în care echipele să joace ultimele 92 de partide din actuala stagiune, în izolare, într-un sistem asemănător cu cel folosit la Cupa Mondială. Au fost mai multe planuri, însă acesta câștigă teren în rândul oficialilor cluburilor și, mai ales, al fotbaliștilor. Ar trebui să fie un MEGA EVENT în lunile iunie și iulie, în sistem închis, desfășurat pe terenuri secundare, cu porțile închise. Pentru a duce la îndeplinire acest plan, însă, jucătorii și staff-ul ar trebui să fie cazați la hoteluri diferite, departe de familii, ca într-o competiție internațională, dar pentru o mult mai lungă perioadă de timp. Acest efort ar trebui făcut, de asemenea, de oficiali și de toate echipele de producție. Planul are și un mare minus. S-a ridicat problema morală că un numeros staff medical va fi alocat acestui eveniment neesențial, nepunând la socoteală eventualele accidentări care ar necesita spitalizare. Partea pozitivă, subliniată de toți cei implicați, este faptul că evenimentul ar reprezenta o oarecare revenire la normalitate, o „injecție" de moral în Anglia și o gură de aer acordată economiei din insulă.

Lasă un comentariu