MOARTEA, ȘI... NĂDEJDEA

• “Prin Taina Sfântului Botez, am primit harul curățitor, iar prin ungerea cu Sf. Mir ne-am împodobit de toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creștini numai cu numele. Trăim într-o lume de confuzie, de libertinaj, de păcat. E o rușine să fii credincios, e demodat să fii moral! Omul botezat, pentru a se mântui trebuie să trăiască în Duhul Sfânt toată viața, ori noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am păstrat credința, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar să te cureți lăuntric prin spovedanie și să te înnoiești prin Sfânta Împărtășanie. Conștient, deci cu toată stăruința să te unești cu Hristos, să te faci purtător al Sfințeniei Lui, al nemuririi Lui. Trebuie să înfrunți păcatul până la sânge. Așa te naști din nou. Nu există cale de compromis”.

Valeriu Gafencu (1921-1952), a fost numit de Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”. Este unul din legionarii care au murit în închisorile comuniste din România. În anul 1940 fuge în România, la Iași, datorită ocupației sovietice, în timp ce tatăl său este dus în Siberia. În anul 1941 se află ca student la Facultatea de Drept și Filosofie de la Iași și este arestat. Profesorul de drept civil Constantin Angelescu spune: “Este unul din cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. În perioada 1941-1949 se află la închisoarea de la Aiud, Pitești, și până în 1952 la Tg. Ocna, unde moare. Pe 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință o lumânare, o cruciuliță, o cămașă albă, care să fie pregătite pe 18 februarie, când va muri. Cu o zi înainte de a muri i-a spus prietenului Ioan Ianolite: “Mâine voi muri!”... și așa s-a întâmplat. Ultimele lui cuvinte au fost: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”.

***

• “Moartea nu este suflet, ci un dar de la Dumnezeu care mântuiește sufletele”.

Constantin Noica (1909-1987), filosof, poet, eseist, publicist, scriitor român. În anul 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent la Institutul Româno-German. Aici va sta 4 ani și va participa la cursurile lui Martin Haidegger împreună cu alt filosof român, Alexandru Dragomir. Împreună cu Mircea Vulcănescu editează 4 din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul “Isvoare de filozofie”. În anul 1958 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică din care execută numai șase ani, fiind eliberat în 1964. Este înmormântat lângă Schitul da la Păltiniș, fiind condus pe drumul veșniciei de mulți adepți și discipoli, și în special de mentorul său spiritual Antonie, Mitropolitul Ardealului.

P.S. Când vorbim despre Dumnezeu, un creștin adevărat trebuie să simtă bucurie și veselie interioară. Nu degeaba spune psalmistul David: “Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am veselit”.

 

Lasă un comentariu