Încălzirea globală, ca urmare a efectului de seră, nu este singura pacoste în derulare pe capul omenirii. Epuizarea resurselor energetice constituie un alt factor puternic de criză cu care atât noi, dar mai ales generațiile viitoare, se vor confrunta. Dar iată că până atunci va trebui să facem față și altor confruntări care ne pun la grea încercare existența, cum este cazul actualei pandemii din cauza ucigătorului coronavirus, venit pe nepusă masă, și de care cineva se face răspunzător și, la urma-urmei, va trebui să dea socoteală. Pentru că genocidul, programat sau întâmplător, pentru economisirea resurselor, doar dacă despre aceasta este vorba, și punerea pe jar a întregii planete, sunt metode de-a dreptul criminale. Există și alte căi civilizate de soluționare a complexelor probleme existențiale, de punere de acord a creșterii demografice cu starea resurselor, iar cea mai la îndemână cale este economisirea, reducerea poluării, grija pentru sănătatea planetei și cumpătarea.
Însă toate aceste belele pe care le avem astăzi pe cap pleacă, în primul rând, de la om, care ar trebui să-și reseteze aspirațiile, dăunătoare sieși, dar și planetei. Pentru că, pe lângă faptul că are tendința de a consuma cât mai mult, și în special energie pentru mofturile sale, rămâne la fel de nechibzuit în domeniul creșterii sale demografice, punându-se astfel o presiune extraordinară pe piața resurselor energetice, dar nu numai. Pentru că ele sunt limitate și în continuă scădere, să ne închipuim ce efort trebuie făcut pentru asigurarea necesarului celor 7,5 miliarde de oameni cât totalizează acum populația globului, știind cât de greu ne-a fost din 1950 încoace, când ea număra doar 2,5 miliarde.
Marele noroc al țărilor cu un standard de viață ridicat este că solicitările energetice pe glob sunt foarte diferite, în funcție de climă, nivel de dezvoltare și de cultură, dar în același timp, nimeni nu poate trăi, cât de cât decent, fără un minim de consum. Altele sunt cerințele în țările din zonele reci și temperate, altele la ecuator și tropice, numai că fără lumină și căldură, fără prepararea hranei, fără funcționarea industriilor și serviciilor nu se poate niciunde. O ironie a sorții este că în timp ce populațiile din zonele friguroase consumă energie pentru încălzit, cele din zonele aride consumă multă energie pentru reducerea temperaturii din spații, prin condiționarea aerului.
Aceasta este partea optimistă a standardului de viață. În realitate, populațiile din țările sărace și în curs de dezvoltare folosesc pe scară largă, ca surse de încălzit și pregătit hrana, bălegarul și resturile vegetale. Acolo unde petrolul și gazul metan sunt inaccesibile sau mai greu accesibile, se pune mare preț pe tăierea pădurilor pentru satisfacerea nevoilor energetice, un alt mare rău pe care ni-l facem. Indiferent de categoria resurselor la care apelăm la o populație mare, supradimensionată, ce se dezvoltă după principiile lui Malthus, adică în progresie geometrică, corespunde un consum mare.
În consecință, viitorul omenirii depinde de soluționarea responsabilă a două probleme existențiale cruciale: temperarea creșterii demografice și mai buna gestionare a resurselor energetice. Numai ajustări în politica demografică și cea energetică vor putea pune stavilă pericolelor care ne așteaptă ca locuitori ai acestei planete. Numai că una este dezvoltarea de practici de impunere a unui stil de viață adaptat la nevoia de economisire și de sănătate a planetei și alta de suprimare a milioane de vieți omenești, de practicare a genocidului, prin producerea a tot felului de viruși contagioși.
Dacă ne-am lămurit cum stau lucrurile cu evoluția demografică, să vedem care este starea la zi a resurselor energetice.
Petrolul, cea mai valoroasă și mai solicitată resursă energetică, fără de care civilizația modernă n-ar fi ajuns la nivelul pe care-l cunoaștem, este pe cale de epuizare. Deși consumul mondial s-a redus la jumătate față de 1979, când a atins apogeul, deci cu toate restricțiile impuse mai ales de preț, nu știm dacă epuizarea resurselor petroliere va putea fi evitată într-un timp relativ scurt. Specialiștii ONU sunt de părere că pe la a doua jumătate a secolului XXI, petrolul va deveni o amintire. La nivelul anului 1986, când s-a făcut o inventariere a resurselor, s-a apreciat că aproape jumătate din totalul rezervelor de petrol descoperite au fost deja consumate. Situația cea mai dificilă pare a fi în America de Nord, unde au fost arse patru cincimi din resurse, ceea ce se explică în bună măsură apetitul SUA pentru Irak și Iran și întregul Orient Mijlociu. Marea problemă este și cea a distribuirii teritoriale a acestora. La ora actuală, 56 la sută din totalul de pe glob aparține Orientului Mijlociu, adică țărilor arabe, cu o pondere de numai 4 la sută în populația mondială. Subcontinentul indian, unde se înregistrează cele mai mari sporuri de populație, deține doar 1 la sută din rezervele mondiale de petrol, iar China, un alt colos demografic, 3 la sută. America de Nord, cu 7 la sută din populația globului, dar care consumă 37 la sută din energia mondială, deține numai 6 la sută din rezervele lumii întregi. Europa occidentală, a doua mare consumatoare de resurse, stăpânește 4 la sută din actualele rezerve de petrol. De o situație mai avantajoasă dispune America Latină, cu 12 la sută.
Puținătatea lor, dar și necorespunzătoarea distribuire, va pune mari probleme omenirii în anii viitori. De modul în care se va soluționa accesul la ele va depinde și liniștea planetei. Situații similare întâlnim și în cazul altor categorii de combustibil, în speță gazul metan, cu al cărei stare de criză Europa se confruntă iarnă de iarnă.
Evident, omenirea caută soluții pentru ieșirea din impasul energetic. Prima măsură rămâne însă economisirea, la care majoritatea guvernelor reacționează cu indiferență, iar populația cu reticență. Exemplul românilor din perioada 1980-1990 este edificator. Unele state cu conduceri responsabile au găsit soluții neinvazive pentru conservarea energiei în general. De vreme ce la noi se tot vorbește de reabilitarea termică a locuințelor, în SUA, Franța, Suedia, Norvegia, Danemarca acțiunea a fost demarată pe scară largă la începutul anilor '70, ea fiind extinsă la nivelul tuturor țărilor occidentale. V-ați întrebat vreodată de ce americanii, cu o rețea imensă de autostrăzi, ce totalizează peste 85.000 km, unde bolizii ar putea zburda în voie, au restricționat la 120 km pe oră viteza autovehiculelor, înzestrate, de obicei, cu motoare foarte puternice? Răspunsul este tocmai economisirea benzinei. Mai mult, specialiștii americani par a fi abandonat linia motoarelor mari, în favoarea celor mici consumatoare. De altfel, automobilele SUA utilizează jumătate din necesarul mondial al acestui sector.
Avertizată de perspectiva epuizării resurselor, omenirea caută, evident, și alte soluții. Se fac cercetări serioase în domeniul exploatării energiei soarelui, vântului și apei, pentru înlocuirea benzinei cu alcoolul pentru autoturisme.
Se contează pe extinderea centralelor, pe lichefierea cărbunelui și multe altele. Numai că toate acestea sunt la început de drum, mai costisitoare decât cele clasice și nu pot acoperi pe deplin golul pe care îl produce epuizarea resurselor convenționale.
Concluzia care se desprinde este că oamenii trebuie să fie mai bine informați asupra actualei stări de fapt, dar și mai calculați în folosirea energiei, acasă și oriunde, pentru ca ei înșiși să devină conștienți de responsabilitatea care o poartă față de prezentul și viitorul nostru, al fiecăruia, al întregii planete. Politicile economice actuale, convenționale, dar nici atitudinea risipitoare nu mai sunt corespunzătoare și duc inevitabil la epuizarea Planetei. Supraproducția de dragul câștigului, distrugerea producției pentru menținerea prețului, nereciclarea materialelor și apelarea la resurse noi, așa cum se întâmplă pe la noi, constituie atitudini ostile și canalele cele mai periculoase de risipire a energiei. Dacă la primul aspect sunt campioane țările puternic dezvoltate, capitalismul însuși, prin natura sa, noi, românii, ne distingem prin lipsa unei educații adecvate, care să ne facă receptivi la o asemenea problematică.
Dacă nu vom preveni impactul cu realitatea care ne așteaptă, economisind, nu numai pentru propriul buzunar, ci și cu gândul la soarta planetei, vom contribui, direct sau indirect, la apropierea acelui moment care pare a fi inevitabil, cel al epuizării resurselor pământului și atunci ce să mai vorbim de molime gen coronavirus.
