În Biserică, materia se îndumnezeiește, zice Pr. Stăniloae (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, IBM, București, 1978, p. 208), în Biserică, legământul celor doi, bărbat și femeie, primește valoare sacramentală. Binecuvântarea preotului de la începutul slujbei cununiei atestă tocmai această realitate. Acum e momentul tainic când Dumnezeu împreunează pe cei doi într-un singur trup, iar ceea ce El unește “omul nu are voie să despartă”. Binecuvântarea divină ridică soții la vrednicia de a fi icoane ale Celui după care au fost creați, întorcându-i la viețuirea după voia lui Dumnezeu și oferindu-le viața veșnică.
Expresia “Binecuvântată este împărăția”, cu care se începe Taina Cununiei, dezvăluie faptul că Nunta este un eveniment eshatologic, iubirea conjugală a soților beneficiind de toate darurile Duhului Sfânt, deoarece, afirmă părintele Ilie Moldovan, Taina Cununiei este “Cincizecimea Căsătoriei”.
Însoțirea soților nu are drept scop satisfacerea imediată a trebuințelor materiale sau trupești, deși prin Taina Cununiei se cer de la Dumnezeu și cele necesare traiului pământesc, ci depășirea planului terestru al vieții prin transcenderea propriei condiții umane, căci cei doi se “nasc” acum în Trupul unic al Bisericii și încep împreună o nouă călătorie, o călătorie eternă, comună, către Împărăția veșnică. Următoarele două rugăciuni rostite de preot la Taina Cununiei arată tocmai acest lucru: a) se cer de la Dumnezeu cele necesare vieții trupești: a) “Însuți, Stăpâne Preasfinte, primește rugăciunea noastră a robilor tăi și, precum acolo, și aici, fiind de față cu ajutorul tău cel nevăzut, binecuvântează nunta aceasta. Și dă robilor tăi acestora (N) viață pașnică, lungime de zile, înțelepciune, dragoste unuia către altul în legătura păcii, dar de prunci, seminție cu viață îndelungată, cununa cea neveștejită a măririi. Învrednicește-i pe dânșii a-și vedea pe fiii fiilor lor. Păzește viața lor fără bântuială. Și dă lor din roua cerului de sus și din belșugul pământului. Umple casele lor de grâu, de untdelemn și de toată bunătatea, ca să dea și celor lipsiți” (Molitfelnic, IBM, București, 2002, p. 90). b) se binecuvântează unirea conjugală din perspectiva vieții veșnice: “Binecuvântează intrările și ieșirile lor. Înmulțește cu bunătăți viața lor. Primește cununile lor în Împărăția Ta, păzindu-i curați, fără prihană și neasupriți în vecii vecilor” (Molitfelnic, IBM, București, 2002, p. 102)
Iubirea care unește bărbatul și femeia într-un singur trup își are temelia în dorul de Dumnezeu și tensiunea omului după Dumnezeu ca și chip al Lui.
Legământul conjugal vizează transformarea sexualității decăzute într-o formă de preamărire a lui Dumnezeu și de mântuire a soților și a întregii lor familii. Aceasta are loc numai în Biserică, locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu, pentru că tot ceea ce face omul, sau ce ar trebui să facă, vizează Împărăția cerurilor, adică mântuirea lui.
