CHINEZII NU MAI AU VOIE SĂ MĂNÂNCE CÂINI ȘI PISICI

Distribuie pe:

Orașul chinez Shenzhen a dispus interzicerea, începând de la 1 mai, a consumului câinilor și pisicilor, măsura fiind luată în cadrul unei interdicții pe scară largă privind comerțul cu animale sălbatice, impusă în această țară după apariția noului coronavirus. Potrivit autorităților, această interdicție este în conformitate cu spiritul civilizației umane. (Câinii, mai ales, sunt mâncați în mai multe zone din Asia).

Oamenii de știință cred că noul coronavirus a fost transmis oamenilor de animale sălbatice. Unele dintre primele cazuri de infectare au fost identificate, la sfârșitul anului trecut, la persoane care au intrat în contact cu o piață de animale sălbatice din orașul Wuhan, unde erau vânduți lilieci, șerpi și alte viețuitoare.

Un reprezentant de la Centrul din Shenzhen pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, a declarat că păsările și animalele de crescătorie și fructele de mare disponibile consumatorilor sunt suficiente. „Nu există nicio dovadă care să demonstreze că animalele sălbatice sunt mai hrănitoare decât păsările și animalele de crescătorie", a spus Liu Jianping, citat de Shenzhen Daily.

Campania orașului pentru stoparea consumului de animale sălbatice a fost lăudată de grupurile pentru protecția animalelor. „Shenzhen este primul oraș din lume care a luat în serios învățămintele oferite de această pandemie și care adoptă modificările necesare pentru a evita o altă pandemie", a declarat Teresa M. Telecky, vicepreședinte în cadrul departamentului pentru animale sălbatice al organizației Humane Society International.

 

Lasă un comentariu