ALCOOLUL NU ESTE UN „CAMARAD" BUN ÎN IZOLARE

Distribuie pe:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de descopera.ro, trage un semnal de alarmă și afirmă că alcoolul nu face bine sănătății, mai ales în perioada de autoizolare.

„Conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, s-a constatat că oamenii aflați în autoizolare sau în carantină beau mai mult alcool.

Concret, există date ale retailerilor de băuturi alcoolice, care confirmă că a crescut consumul de alcool în țările aflate în carantină.

State Liquor Authority, din New York, a înregistrat creșteri semnificative ale vânzărilor de băuturi alcoolice, Sutton Wine Shop din Manhattan raportând vânzări de trei ori mai mari decât înaintea carantinei, iar unul dintre asociații Ambassador Wines a declarat că, acum, oamenii nu mai comandă o sticlă sau două de vin, ci un bax...

În aceste condiții, avertizăm că alcoolul nu face bine sănătății și nu e deloc indicat ca partener de carantină. Combinat cu stresul asociat acestei perioade, cu privarea de somn și, în cazul fumătorilor, cu tutunul, alcoolul duce la slăbirea sistemului imunitar. Exact ce nu trebuie, în plină pandemie de COVID-19.

Alcoolul modifică microbiomul intestinal și distruge celulele imunitare care căptușesc intestinele, adică exact prima linie de apărare împotriva bacteriilor și virusurilor. Cu această linie de apărare slăbită, agenții patogeni pătrund mult mai ușor în sânge.

Și nutriționiștii sunt împotriva consumului susținut de alcool, fiindcă acesta are multe calorii și îngrașă. În plus, de obicei, oamenii asociază cu alcoolul alimente nesănătoase, care duc și ele la acumularea de kilograme. Medicii și nutriționiștii deopotrivă militează pentru un consum moderat de alcool.

Vinul este singurul recomandat (un pahar pe zi, la masă), deoarece conține polifenoli, care au proprietăți antioxidante și antiinflamatoare", afirmă specialiștii OMS.

Lasă un comentariu