În ultimii ani, planeta Pământ, ai cărei locuitori suntem, ne-a trimis suficiente semnale îngrijorătoare (și o face și acum, în zilele noastre), despre soarta ei critică, dar și cu referire la perspectiva noastră, dându-ne de înțeles că ea nu este o masă inertă asupra căreia se pot face tot felul de experimente, ci un organism viu al cosmosului, cu un grad limitat de suportabilitate. Vorbindu-ne în limbajul său specific, deducem ca un reproș din partea acesteia, nepăsarea în care ne scăldăm față de natură și care va avea repercusiuni grave asupra destinului nostru comun. Supărarea ei cea mare pare a fi legată de atitudinea mereu ostilă a omului care, deși cu puteri limitate, de pigmeu, nu încetează să o sfideze și să o desconsidere, să o brutalizeze, folosind în acest scop toate mijloacele și căile, puse la dispoziție de noile cuceriri ale științei și tehnologiei obținute, la urma-urmei, tot datorită facilităților oferite de către ea. Năstrușnicile idei pentru care s-au cheltuit, mai anii trecuți, miliarde de euro, și la care au lucrat minți luminate ale planetei pentru reproducerea la scară terestră a nașterii Universului, sau preconizata “călătorie” spre centrul Pământului, prin forarea unei găuri reale spre straturile necunoscute și magma incandescentă ale acestuia, constituie experimente extrem de hazardante și care ar putea duce omenirea în situații limită, catastrofale. De ce ne sunt nouă necesare asemenea năstrușnicii riscante și costisitoare, din moment ce mai avem atâtea și atâtea probleme de rezolvat privind păstrarea acurateței, sănătății și echilibrul mediului? Oare istorica întâmplare de la Fukushima, din Japonia, de acum câțiva ani, cu urmări imprevizibile pentru prezentul și viitorul Planetei, survenită în urma unei zdravene “zvârcoliri” a scoarței terestre, nu ne este suficientă pentru a ne convinge că, cu forțele dezlănțuite ale naturii nu-i de glumit ? Iată cât de simplu și de repede a fost spulberat mitul utilizării energiei nucleare în folosul oamenilor. Că este pe cale pașnică sau nepașnică abordarea acestui gen de resurse este foarte periculoasă nu numai pe termen lung, ci și imediat. De aceea banii aruncați aiurea ar trebui materializați în proiecte stringente pentru soluționarea marilor probleme existențiale acute.
Cu toate că dispunem de posibilități infinite în raport cu înaintașii noștri, cei de azi suntem puși în fața unei situații de o gravitate nemaiîntâlnită. Nicicând, în lunga sa existență, pământul nu s-a confruntat cu o populație atât de mare și de densă, pe care să fie nevoit să o hrănească și să o adăpostească, să-i ofere condiții decente de trai și, pe deasupra, să-i satisfacă toate extravaganțele. Pentru cei 7,5 miliarde de locuitori, cât numără astăzi planeta noastră,
înseamnă tot atâtea trebuințe de hrană și îmbrăcăminte, probabil 2-3 miliarde de locuințe pentru adăpostire, de la cele mai sărace la cele mai somptuoase și confortabile, la care s-ar adăuga 3-4 miliarde de locuri de muncă (uzine, fabrici, șantiere utilități etc.), milioane și milioane de instituții de educație și de asistență medicale (școli și spitale), nenumărate spații de tratament, odihnă și agrement și, nu în cele din urmă, locuri de veci în cimitire. Așadar, prin explozia demografică pe care omenirea a provocat-o în urmă cu 60 de ani (în 1950, populația globului era de numai 2,5 miliarde de locuitori, adică de trei ori mai mică decât în prezent), Pământul, ca planetă, se trezește, fără a fi întrebat și fără a i se proba gradul de suportabilitate, cu o suprasarcină extremă și în continuă creștere.
Pentru toate aceste nevoi se cer resurse, iar Pământului nu i se poate pretinde mai mult decât poate oferi. Ceea ce trebuie să înțelegem este că și posibilitățile lui sunt limitate, iar refacerea propriilor rezerve, în parte epuizate, aparține de domeniul infinitului. Este adevărat că tot ceea ce există pe Pământ, aici rămâne. Conform principiului conservării materiei, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Tocmai de această transformare este vinovat omul, care în decursul ultimelor secole, de fulminantă dezvoltare, și-a cam bătut joc de resursele pământului, transformându-le în scrum și munți de steril, în halde de gunoaie și resturi, hăcuindu-le în toate felurile, exploatându-le până la epuizare, creând în același timp dezechilibre enorme în natură, atât prin fragilizarea scoarței terestre (exploatări miniere, de cărbune, gaze și petrol), poluarea atmosferei, cât și prin construirea a foarte multe tuneluri, edificii, orașe de piatră, clădiri faraonice. Toate acestea, pentru că se ia dintr-o parte și se pune în altă parte, modifică substanțial gravitatea și centrul de greutate natural al pământului. La ora actuală, situația planetei Pământ este similară cu cea a unei construcții înalte, trecute prin mâna mai multor proprietari și șubrezită de atâtea intervenții la structura ei de rezistență.
Așadar, Pământul, ca planetă, care, după cum ați putut vedea, în spațiul cosmic seamănă mai mult cu un cartof ce se deplasează în neant, n-a mai fost supus nicicând unei asemenea agresiuni, ca în zilele noastre. Faptul ne face să admitem că vechile și obișnuitele sale manifestări seismice sau de altă natură, pot deveni mai dure, dar pot apărea și fenomene noi pe care nu le cunoaștem, tocmai datorită schimbărilor pe care le-am provocat cu dezvoltarea noastră științifico-tehnologică, militară, industrială și agricolă, iar pandemia de azi, de coronavirus, care a pus pe jar întreaga planetă (cu incredibile ei jertfe, făcându-ne pe noi, oamenii, să ne simțim ca niște pigmei adevărați), este un asemenea exemplu.
Deocamdată, planeta noastră nu reacționează la excesul de sarcină pe care omul i l-a pus în cârcă, decât aluziv. Încălzirea globală și topirea ghețarilor, inundațiile de proporții, incendiile devastatoare, cutremurele și taifunurile tot mai puternice, la care se adaugă fel de fel de molime, din ce în ce mai devastatoare, par a fi semnale de alarmă pe care ni le transmite tot mai des, ca o atenționare la mai multă rațiune și cumpătare în tot ceea ce ar trebui să facem de aici încolo.
Din păcate, omul, prin firea lui, nu e dispus să țină cont de aceste avertizări și, cu încăpățânarea-i cunoscută, saltă înainte pentru a-și îmbunătăți și mai mult standardul și confortul, ajunse deja la cele mai înalte niveluri, nefiind nicicând dispus să asculte glasul Pământului. Mesajul care s-ar desprinde ar fi să reflectăm asupra unei noi căi de dezvoltare și înaintare, precum și asupra unei noi relații între om și Pământ. O nouă orientare este posibilă doar dacă omul se va hotărî să abandoneze calea absolută a interesului pentru profit, în tot ceea ce întreprinde, în favoarea grijii pentru echilibrul ecosistemului și sănătatea Pământului. Ca urmare, până ce nu este prea târziu, se cere intervenit pentru oprirea exploziei demografice, nu prin “eutanasierea” a miliarde de oameni, cum le trece unora prin cap, ci prin obligativitatea reducerii numărului de copii în familie, după fostul model chinezesc. De asemenea, este extrem de importantă păstrarea unui raport rezonabil între rase. Populațiile din țările din sud-estul Asiei, cele din Africa, islamicii și țiganii, în Europa, sunt puternici factori de dezechilibru demografic, cu consecințe dezastruoase asupra europenilor și nord-americanilor, pe termen mediu și lung.
Suntem de părere că omenirea a ajuns la apogeul dezvoltării sale și orice pas făcut înainte înseamnă unul coborâtor. Dispunem de absolut tot ce este necesar unei vieți confortabile (locuințe cu amenajări corespunzătoare, radio, TV, telefoane mobile sofisticate, internet etc.), de mijloace de transport la scară, (autoturisme personale), de posibilități de comunicare și mișcare de pe un continent pe altul, ultra moderne (avioane de mare viteză). Lumea a devenit, astfel, mică, cu posibilități de deplasare în orice parte a globului. În consecință, ritmul prospectării necunoscutului ar trebui redus, instalându-se o concepție nouă, referitoare la folosirea cuceririlor dobândite. Ceea ce ar mai trebui făcut este ca de aceste facilități să beneficieze toți locuitorii planetei, de unde și nevoia unei noi politici mondiale pentru ajutorarea țărilor sărace și cu nivel scăzut de dezvoltare și eliminarea decalajelor. Și, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii generale față mama noastră hrănitoare, care este planeta Pământ, căreia suntem obligați să-i acordăm tot respectul, ocrotind-o, pentru că sănătatea ei înseamnă sănătatea noastră.
Să nu uităm că noi nu suntem stăpânii planetei, ci mai degrabă chiriașii sau, în cel mai bun caz, fiii ei, cu toate consecințele ce decurg din această relație. Așadar, oameni buni, nu uitați că trăiți pe planeta Pământ! Ocrotiți-o!
