Centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, numită inițial “Vladimir Ilici Lenin”, a fost amplasată în apropierea orașului, părăsit acum, Prîpiat, la 14,5 km de Cernobîl, la 16 km de granița cu Belarus și la 110 km de capitala Ucrainei, Kiev. În prezent este dezafectată, ocupând o mare parte din zona de excludere. Construcția a fost începută pe 15 septembrie 1972, iar centrala a exploatat patru reactori cu uraniu îmbogățit, răciți cu apă ușoară și moderați cu grafit. Primul reactor a fost inaugurat pe 26 septembrie 1977, următorii trei fiind puși în funcțiune în 1978, 1981 și 1983. Alți doi erau în construcție la momentul exploziei din 1986, dar s-a renunțat la inițiativă imediat după dezastru.
Explozia din 26 aprilie 1986 a distrus reactorul 4 și a impus evacuarea orașelor Prîpiat și Cernobîl, și a câtorva sate din apropiere, contaminând radioactiv, conform unor estimări, până la trei sferturi din Europa. După dezastru, autoritățile au evacuat sute de mii de oameni. O zonă vastă, care acoperă peste 2.000 de kilometri pătrați, a rămas abandonată. Activitatea centralei a fost oprită temporar, însă cei 3 reactori rămași și-au reluat activitatea mai târziu. Ultimul a fost oprit în 2000, marcând sfârșitul întregii activități industriale de la Cernobîl, urmând ca reactorul 1 să fie demolat total în perioada 2020-2022. Dezafectarea este în grafic, așadar, nu le putem reproșa nimic vecinilor, numai că, duminica trecută, Ucraina a semnalat creșterea nivelului de radioactivitate de 16 ori mai mare decât normalul (măsurată cu un aparat Geiger, de ecologistul responsabil), din cauza unui incendiu de pădure declanșat cu o zi în urmă în zona de excluziune din jurul centralei, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Flăcările au cuprins peste 100 de hectare în parcela forestieră situată în jurul centralei, la o sută de kilometri nord de capitala Kiev. Într-o primă fază, serviciile de urgență au dat asigurări duminică asupra faptului că nu există un nivel mai mare de radioactivitate, după ce totuși sâmbătă au spus că s-au confruntat cu «dificultăți» în eforturile lor de a stăpâni focul din cauza creșterii radioactivității în unele locuri. Autoritățile au dat asigurări că localitățile din apropiere nu sunt în pericol. Două avioane, un elicopter și o sută de pompieri au fost mobilizați pentru a lupta împotriva incendiului.” (Robert Kiss)
Au trecut 34 de ani de la acea explozie a reactorului 4, considerată cel mai mare dezastru nuclear civil din istoria omenirii. “Zona este o realitate în toată monstruozitatea ei. (...) Un infern pe pământ, guvernat de propriile legi. Aici dansează lumini deasupra câmpului, praful ridicat de vânt are culori ciudate, se nasc copii cu mutații genetice, populația a fost evacuată, regiunea, interzisă și păzită de patrule militare, dar oameni stranii și-au făcut din Zonă locul în care trăiesc. Ei sunt Călăuzele reale în Zona reactorului de la Cernobîl.” (Ion M. Ioniță)
Flăcările au aprins cerul, iar radiațiile rezultate au contaminat pământul și au otrăvit oamenii ani la rând. În timp ce autoritățile sovietice au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Alexandrovna Aleksievici, scriitoare și jurnalistă din Bielorusia (n. 31 mai 1948), distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură, a scris o carte, apărută în 1997, dar interzisă și azi în țara ei, adunând, ani la rând, mărturii de la supraviețuitori - foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani -, ale căror voci compun “o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire.”
“Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, «Rugăciune pentru Cernobîl» este o carte crucială care, datorită forței emoționale și onestității sale, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.”
“Rugăciune pentru Cernobîl” (Premiul Nobel) este o reeditare a cărții “Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor” (apărută la editura “Corint” în anul 2015), onorată cu Premiul pentru Pace “Erich-Maria Remarque” (2001) și cu National Book Critics Circle Award 2005 pentru carte de nonficțiune. “Una dintre sursele mele cele mai valoroase și fascinante de inspirație a fost cartea Svetlanei Aleksievici «Rugăciune pentru Cernobîl». O lectură absolut esențială și cutremurătoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel.” - Craig Mazin, creatorul serialului “Cernobîl”, disponibil pe HBO GO, cu peste 8 milioane de vizualizări.
În loc de încheiere, un fragment din cartea “Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici:
“S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă dimineața, nimeni nu bănuia nimic. L-am trimis pe băiat la școală, soțul s-a dus la frizerie. Pregăteam masa de prânz. Soțul s-a întors repede și a spus: «La centrala nucleară a avut loc un incendiu. Ordin: să nu închidem radioul». Am uitat să spun că locuiam la Pripiat, în apropierea reactorului. Am și acum în fața ochilor văpaia de un liliachiu intens, în care reactorul parcă strălucea. O culoare incredibilă. Nu era un incendiu obișnuit, era un fel de auroră boreală. Dacă e să uit de restul, era foarte frumos. Nu am văzut ceva asemănător în vreun film, nu pot să compar cu nimic ceea ce am văzut. Seara, oamenii se înghesuiau în balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuți. Noi stăm la etajul opt, aveam vizibilitate bună. În linie dreaptă sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat în brațe: «Uite! Ține minte!» (...) Nu știam că moartea poate să fie așa de frumoasă. (...) Dimineața, când s-a luminat, m-am uitat în jur și am simțit pe loc că ceva nu era în ordine, ceva se schimbase. La ora opt dimineața, pe străzi mergeau deja militari cu măști de gaz. Când am văzut pe străzile orașului atâția soldați și tehnică militară, nu ne-am speriat, dimpotrivă, ne-am liniștit. Din moment ce armata ne-a venit în ajutor, totul o să fie în ordine. Nu aveam nicio idee că și atomul pașnic omoară.... Că tot orașul putea să nu se mai trezească în noaptea aceea... Afară cineva râdea, se auzea muzică... După-amiază, la radio au început să anunțe că oamenii să se pregătească de evacuare: o să fie duși de aici pentru trei zile, o să spele, o să verifice. Parcă aud și acum vocea crainicului: «Evacuare în satele apropiate!», «Să nu se ia animalele domestice!»“.
“Câtă viață, atâta literatură!”
Doamne, ferește-ne de mai rău!
