ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ, PLATA INDEMNIZAȚIEI PENTRU CREȘTEREA COPILULUI SE PRELUNGEȘTE, CHIAR DACĂ EXPIRĂ!

Distribuie pe:

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a reamintit luni, 6 aprilie 2020, că indemnizația pentru creșterea copilului se prelungește automat în perioada stării de urgență, chiar dacă aceasta expiră.

“Părinții care au acasă copii mici merită să fie liniștiți. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresați pentru că le va înceta plata indemnizației de creștere a copilului în perioada stării de urgență.

În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceștia să beneficieze de o prelungire automată a plății, până la finalul decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență.

Fără stres și fără griji suplimentare. Mă interesează ca fiecare părinte să primească în această perioadă semnalul că este văzut de Guvern.

Prelungirea are loc AUTOMAT, prin efectul legii.

Părinții nu trebuie să depună NICIUN DOCUMENT, nu trebuie să facă NICIUN DEMERS!

Suntem aici. Va fi bine!”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Tot luni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că starea de urgență, impusă în 16 martie pentru combaterea pandemiei de coronavirus, se va mai prelungi cu o lună, deci până în 15 mai 2020.

Lasă un comentariu