CTITORIILE SFÂNTULUI DOMNITOR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Prin educația și prin formația lui politică, în care a continuat pe unchii săi, Șerban Cantacuzino și stolnicul Constantin Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, el însuși “împodobit cu învățătură”, a trăit din plin conștiința unității poporului român, indivizibil în întreg spațiul Daciei de odinioară. El nu a deosebit pe românii din Țara Românească de cei din Moldova sau din Transilvania, și a căutat, în limitele posibilităților, să se ocupe de poporul român în integritatea lui, căutând să mențină semi-autonomia Țării Românești, să apere naționalitatea românilor din Transilvania și să aibă relații cât mai strânse cu domnitorii de la Iași.

O asemenea realizare pe plan politic nu ar fi fost posibilă, dacă voievodul muntean n-ar fi practicat, față de Imperiul Otoman, puterea suzerană, “politica pungilor de aur”. Prin inteligență, instrucție și intuiție politică, el a reușit să se strecoare prin toate greutățile și să afirme Țara Românească în politica europeană a vremii sale, dând un nou curs dezvoltării culturii românești. Cum s-a spus, epoca lui, deși este în multe privințe continuarea epocii lui Șerban Cantacuzino, “aduce totuși elemente noi de împrospătare și reprezintă culmea cea mai înaltă a culturii vechi românești în Muntenia”.

Este foarte important să reliefăm câteva aspecte semnificative referitoare la ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu. Acest sfânt și mare domnitor a ridicat din temelie sau a refăcut numeroase locașuri de închinare, atât în țara sa, cât și în afara hotarelor ei. Încă înainte de-a ajunge domn, a ctitorit două biserici: una la Potlogi (1683) și alta la Mogoșoaia, lângă București (1688). În vara anului 1690 a pus temelia celei mai de seamă din ctitoriile sale, mănăstirea Hurezi (jud. Vâlcea), cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, având, pe lângă biserica principală, câteva paraclise, împodobite cu picturi, de către cei mai iscusiți meșteri ai timpului, înconjurată cu ziduri și turnuri, ca o cetate de apărare. Gândul evlaviosului ctitor a fost ca mănăstirea Hurezi să fie loc de îngropare pentru el și familia sa, dar din nefericire i-a fost înmormântată aici o singură fiică. I-a hărăzit numeroase danii, moșii, mori, vii, felurite scutiri, veșminte și vase liturgice, încât a devenit una din cele mai înzestrate mănăstiri ale țării.

Tot în Oltenia a mai ridicat două locașuri de închinare, pe locul altora, mai vechi: Mamul și Brâncoveni, în cea din urmă fiind îngropat tot neamul său. În București a ridicat trei biserici, tot pe locul altora mai vechi: Sfântul Ioan Grecesc și la mănăstirile Sfântul Sava și Sfântul Gheorghe Nou. Împreună cu unchiul său, Mihai Cantacuzino, a ctitorit o mănăstire în Râmnicu Sărat.

În afară de aceste biserici, ridicate în întregime de evlaviosul domn, a mai făcut o seamă de îmbunătățiri, adaosuri sau prefaceri la numeroase altele: Cozia, Arnota, Bistrița, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un lemn, Argeș, Dealu, bisericile Sfântul Dumitru și Domnească din Târgoviște, și altele.

În Transilvania a zidit o frumoasă biserică în Făgăraș, alta în Ocna Sibiului, precum și mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Țara Făgărașului, iar bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului i-a făcut numeroase danii.

Soția sa, doamna Maria, a ridicat biserica Dintr-o zi, din București, o biserică nouă la mănăstirea Surpatele și bolnița de la Hurezi, iar fiul lor Ștefan, un paraclis cu hramul Sfântul Ștefan, la Hurezi. Spătarul Mihail Cantacuzino a ridicat mănăstirea Sinaia, în Munții Bucegi, și Colțea, în București, iar spătarul Toma Cantacuzino, mănăstirea Poiana și biserica din Filipeștii de Pădure, amândouă pe valea Prahovei.

Pentru toate faptele sale minunate, din timpul vieții pământești, precum și pentru jertfa și sacrificiul vieții sale pentru credința creștină, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să-l canonizeze pe acest mare domnitor și să-l cinstească, astfel, ca sfânt, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, precum și cu sfetnicul Ianache, toți fiind prăznuiți, în fiecare an, la data de 16 august.

 

Lasă un comentariu