A FOST DESCOPERIT MODUL ÎN CARE SIMȚIM DUREREA

Distribuie pe:

Cercetătorii danezi de la Universitatea din Copenhaga, citați de descopera.ro, susțin că au elucidat științific modul în care oamenii simt durerea.

“Studiul nostru a dus la o mai bună înțelegere a modului în care simțim durerea. Cercetarea a stabilit că un tip particular de neuropeptide joacă un rol important în modul în care senzația de durere ajunge la creier.

Analizând mai bine modul în care neuronii transmit semnale între ei, în special cele legate de durere, am ajuns la concluzia că neuropetidele și interacțiunile acestora cu alte molecule joacă un rol important în modul în care resimțim durerea.

Am cartografiat exact cum și unde se leagă dinofrina de acest receptor, ceea ce poate provoca un semnal de durere în interiorul corpului. Dinorfina este cel mai puternic regulator al acestui receptor special, descoperit până acum în corpul uman.

Calmantele pe care le folosim astăzi afectează alte tipuri de receptori, ceea ce înseamnă că descoperirea noastră ar putea deschide calea către un nou tip de medicament calmant, prin intermediul acestui receptor, contribuind potențial la evitarea unora dintre efectele adverse tipice ale opioidelor.

Studiul s-a concentrat pe înțelegerea interacțiunilor dintre dinorfină și receptorul ASIC (Acid-Sensing Ion Channel), acestea fiind studiate cu ajutorul mai multor metode.

Știm că atât receptorul, cât și dinorfina mare sunt reglate la pacienții cu inflamație și durere cronică, iar acest lucru înseamnă că poate duce la mai multă durere și la riscul unui efect negativ, de lungă durată, asupra sănătății creierului.

Rezultatul studiului ar putea avea implicații asupra acestor boli, în ceea ce privește dezvoltarea de medicamente”, cred oamenii de știință danezi.

Lasă un comentariu