BISERICA LEPROȘILOR DIN SIGHIȘOARA AMINTEȘTE DE RIGORILE CARANTINEI PE VIAȚĂ, DIN EVUL MEDIU

După mai bine de 500 de ani de când au fost instituite primele reguli de carantină organizată, pe teritoriul Sighișoarei, o istorie mai puțin știută, cea a “Bisericii Leproșilor”, ne arată cum oamenii care se îmbolnăveau de o boală contagioasă, care făcea ravagii și în Evul Mediu - lepra - se retrăgeau în izolare totală, chiar și până la sfârșitul vieții, pentru a nu-i îmbolnăvi pe semenii lor sănătoși.

“În Evul Mediu, Sighișoara a avut două instituții spitalicești, una a fost atestată documentar în anul 1461, era în piața de jos a orașului, lângă o biserică a spitalului, care a existat până în 1889, când a fost dărâmată. Se îngrijeau în special de copii, de bătrâni, de orfani și de cei care aveau anumite boli. Însă, în 1507, este atestat un alt institut spitalicesc, un spital și o biserică, în afara orașului, dincolo de râul Târnava Mare, dedicată unei boli care exista și în antichitate, dar și în Evul Mediu, și anume lepra. (…) Era o carantină permanentă, unde cei care se îmbolnăveau de lepră se retrăgeau. Dacă se vindecau, erau supuși unui examen medical, și plecau, dacă nu, mureau acolo. Până în secolul al XVIII-lea, la Sighișoara a funcționat leprozeria”, a declarat directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, dr. Nicolae Teșculă.

Pentru ca oamenii din carantină să nu se simtă abandonați, aveau acces atât la slujbele religioase oficiate de preot, cât și la spovedanie și împărtășanie. Însă, fără știrea lor, erau și cel mai de temut paznic pentru averea orașului.

“În timpul duminicilor și la sărbători, preotul intra și ținea slujba religioasă din acest amvon exterior, pentru că bolnavii nu intrau în biserică. Preotul predica pentru toți bolnavii, astfel încât aceștia să audă cuvântul Evangheliei. Se spune că exista și o mică fereastră prin care oamenii erau spovediți. Biserica are un rol foarte important, deoarece, aici, mult timp s-a păstrat averea orașului. Fiind o zonă cu leproși, nu intra nimeni în zona aceea, fiind o boală contagioasă. Mult timp, banii au fost ținuți în acea biserică, într-o siguranță deplină”, a arătat Nicolae Teșculă.

Biserica Leproșilor este situată în zona Gării CFR din Sighișoara, și oficial poartă o denumire săsească, care în traducere înseamnă “Curtea Liniștii” și cuprindea, pe lângă biserica propriu-zisă, o școală, casa învățătorului și spitalul, denumit și leprozerie.

Clădirea spitalului a fost dărâmată în anul 1872, când a fost construită calea ferată Teiuș-Brașov, iar după plecarea masivă a sașilor, în anii '90, biserica a fost închiriată de Biserica Greco-Catolică, aici oficiindu-se slujbe.

Biserica a avut și o orgă, construită în 1865 de Samuel Friedrich Binder, instrument care, din vara anului 2018, a fost mutat în sala de rugăciune a Bisericii Mănăstirii din Cetatea Medievală a Sighișoarei.

Prezentă în antichitate, pe continentul european, lepra a dispărut din această zonă la începutul Evului Mediu. A revenit în Europa odată cu cruciadele, iar în jurul anului 1.500 numărul leproșilor din Europa era foarte mare, fiind estimat la circa 19.000 - numărul total al leprozeriilor din țările europene în acea epocă. Leproșii care nu acceptau să se închidă în leprozeriile din Evul Mediu erau obligați să trăiască în afara satelor și orașelor, însă nu beneficiau de nicio ocrotire, fiind stigmatizați și discriminați și riscând mai tot timpul să fie omorâți cu pietre, teama față de ei fiind foarte mare în rândul comunităților. Numărul bolnavilor de lepră în Europa s-a redus foarte mult în secolele XVII-XVIII, odată cu progresele înregistrate în privința igienei personale. (sursa și foto - agerpres.ro)

 

Lasă un comentariu