NELU TĂTARU: DIRECȚIILE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TREBUIE REEVALUATE ȘI COMPLETATE CU PERSONAL DE SPECIALITATE

Distribuie pe:

Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) trebuie reevaluate și completate cu specialiști, deoarece o mare parte din problemele actuale, în lupta cu COVID, sunt cauzate de funcționarea defectuoasă a acestora, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

“DSP-urile va trebui să le încadrăm cu specialiști. Dacă în acest moment avem puțini epidemiologi sau puțini medici, în general, cred că este un fapt care a făcut să ajungem unde suntem acum. Niște anchete epidemiologice care s-au oprit în desfășurare sau s-au desfășurat defectuos, o urmărire a fiecărui caz în parte defectuoasă au scos la suprafață un deficit de personal în Direcția de Sănătate Publică, dar și un deficit de specialiști. La fel ca orice unitate medicală, și acestea trebuie reevaluate, completate cu personal de specialitate și nu ne trebuie doar o situație de criză care să ne pună la încercare”, a spus Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24.

El a precizat că trebuie făcute mai des controale, acțiuni tematice în fiecare unitate sanitară.

“Acum, la acest moment, DSP-urile au doar un rol de inspecție și un rol consultativ. Înainte de a trece la autoritățile locale, aveau și un rol de control și nu era doar facultativ”, a mai spus ministrul Sănătății.

 

“URMEAZĂ DOUĂ SĂPTĂMÂNI GRELE; RĂMÂNEM ÎN REGISTRUL CELOR 10-12.000 DE CAZURI, LA VÂRF”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, că la acest moment se estimează un vârf al numărului de cazuri de persoane cu COVID-19, de circa 10.000-12.000, care însă se poate modifica, în funcție de evoluția din următoarele două săptămâni, considerate “grele”.

“Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri, la vârf, dar acest număr se poate modifica în perioada următoare. Avem două săptămâni grele, urmând ca după trei săptămâni să vedem efectul celor două săptămâni, ca număr de cazuri. Noi sperăm ca acest număr de cazuri să nu fie crescut violent”, a afirmat Nelu Tătaru, într-un interviu la Digi24.

El a spus că, în acest moment, în funcție de afluxul românilor din afara țării, precum și de evoluția focarelor, există o creștere moderată a numărului de cazuri de la o zi la alta, precum și o creștere moderată a numărului de cazuri critice, care necesită ventilație.

“Noi suntem pregătiți pentru fiecare pas pe care îl trecem. În funcție de evoluție, putem spune cât poate suporta sistemul sanitar românesc. Noi suntem pregătiți (...) pentru un anumit număr de cazuri critice. Avem în acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. În cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferența. Nu avem deocamdată foarte multe cazuri pe terapie intensivă sau pe ventilator. Suntem pregătiți în acest moment pentru numărul de cazuri pe care îl avem, suntem pregătiți să facem față. Rămâne ca evoluția, explozia sau nu a unui număr de cazuri critice să ne arate în ce măsură sistemul sanitar vibrează sau ajunge la o saturație”, a precizat Tătaru.

Ministrul a adăugat că, odată cu atingerea unui anumit nivel în spitalele suport, se vor putea trata la domiciliu sau în zonele tampon cazurile asimptomatice sau ușoare, iar cazurile grave, critice, pot fi gestionate la terapie intensivă în secțiile de boli infecțioase, de pneumologie, în secțiile de la spitalele județene sau de la spitalele private.

“În acest moment, noi avem o capacitate de testare până la 4.000 de teste pe zi, în 55 de puncte, dar avem această capacitate dată de aparate, fiecare punct de testare depinde și de personal. Clujul, de exemplu, face 1.000 de teste pe zi, dar sunt spitale județene care de-abia au achiziționat echipamentul necesar, la care chiar dacă capacitatea este de 80 de teste pe zi, nu putem face mai mult de 40-50, având un personal care de-abia se instruiește”, a afirmat Nelu Tătaru.

 

MINISTRUL TĂTARU ESTIMEAZĂ CĂ STOCURILE DE ECHIPAMENTE ACOPERĂ NECESARUL PENTRU UNA-DOUĂ LUNI

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, estimează că stocurile Unifarm și echipamentele sanitare pe care România le va primi în următoarele două zile vor acoperi necesarul unităților spitalicești pentru una-două luni.

El a făcut această precizare în debutul ședinței de Guvern, răspunzând unei întrebări din partea prim-ministrului Ludovic Orban.

“În funcție de evoluția din perioada următoare, între una și două luni. Domnul Adrian Ionel (directorul Unifarm - n.r.) dădea o versiune pentru două luni, două luni și jumătate. Eu aș merge pentru o lună, o lună și jumătate”, a spus Tătaru.

“Asta înseamnă că trebuie să continuăm achizițiile și, mai ales, să dăm drumul la producție”, a replicat Orban.

Potrivit ministrului, Unifarm are în stoc 334.300 măști chirurgicale, 136.900 mănuși nepudrate, 181.910 combinezoane de protecție, 18.614 recoltoare, 22.628 teste, 16 extractoare automate.

“Avem în stoc și au fost dirijate astăzi 3.500 de cutii de Plaquenil; mâine vin 4.000 de cutii de Kaletra, pe care le dirijăm. Menționez că dirijăm către fiecare spital dublul numărului de pacienți, ca și cantitate, pentru tratament”, a spus el.

Tătaru a adăugat că ministerul a primit un transport de două milioane de măști FFP2 care vor fi transmise în teritoriu, iar vineri și sâmbătă vor sosi alte patru transporturi.

“În aceste patru transporturi avem 3 milioane de măști FFP; 2,7 milioane de mănuși de examinare; 84.000 de mănuși de protecție; 37.800 de combinezoane; 20.500 de ochelari de protecție. Vor veni pe 10 și pe 11”, a transmis el.

 

“LA RECTIFICAREA BUGETARĂ DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE VOM ALOCA BANI PENTRU SĂNĂTATE, MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ”

Sumele pentru Sănătate, Muncă și Protecție Socială vor fi mai mari de săptămâna viitoare, când va avea loc rectificarea bugetară, a anunțat premierul Ludovic Orban.

“Vom avea rectificarea bugetară, în cursul săptămânii viitoare, la care vom aloca bani pentru cheltuielile din domeniul Sănătății, care au crescut semnificativ. Vom aloca sume importante către Ministerul Sănătății, către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De asemenea, vom crește cheltuielile pe zona de Muncă și Protecție Socială. (...) Va exista o creștere și pe zona de investiții. Încercăm să mobilizam toate resursele, fie din bugetul de stat, fie prin bugetele locale, fie din bugetul european, din fonduri europene, fie din alte resurse, credite de la creditori instituționali cum ar fi BEI, BERD, Banca Mondială, pentru a putea asigura o finanțare consistentă a investițiilor. Cam astea sunt modificările”, a precizat premierul la TVR 1.

El a adăugat că și pentru autori tățile locale vor fi majorate plafoanele de îndatorare și de tragere.

“Și pentru autoritățile locale o să mărim plafonul de îndatorare și, de asemenea, plafonul de tragere, pentru că acești bani care sunt obținuți prin credite și prin trageri pentru credite, care deja sunt contractate, nu pot fi folosiți decât pentru investiții și reprezintă un instrument pentru a potența investițiile”, a detaliat premierul.

Întrebat când vor începe plățile către mediul privat, afectat de criza de coronavirus, șeful Guvernului a arătat că acestea se vor face imediat după ce vor fi evaluate solicitările pentru diferitele categorii de plăți.

Lasă un comentariu