EUROPENELE DE CROS TRIATLON ȘI DUATLON DE LA TÂRGU-MUREȘ VOR FI REPROGRAMATE SAU SUSPENDATE

Distribuie pe:

Municipiul Târgu-Mureș ar fi trebuit să găzduiască, în perioada 19-23 iunie, întrecerile Campionatelor Europene de Cros Triatlon și Cros Duatlon, însă președintele Federației Române de specialitate, Vlad Stoica, a declarat, pentru Agerpres, că dorește reprogramarea celor două competiții pentru luna august sau septembrie: “Trebuia să suspendăm Campionatele Europene de cross triatlon de la Târgu-Mureș. Ele erau programate în luna iunie, dar noi sperăm să le mutăm mai târziu. Am discutat la federația europeană și s-a hotărât să le suspendăm. Acum să vedem, pentru că nu vrem să anulăm competiția. Ne dorim să o mutăm în luna august sau chiar în septembrie. E posibil, dar să vedem ce se întâmplă cu finanțările. Pentru că și dacă ni se va permite să organizăm din nou competiții, rămâne problema finanțării, pentru că sponsorii, cu siguranță, sunt în dificultate.” Târgu-Mureș a intrat de câțiva ani în circuitul internațional de triatlon, găzduind mai multe competiții majore, cum ar fi Campionatele Balcanice de Cros Duatlon, Europenele de Cros Triatlon și Cros Duatlon și Campionatele Europene de Triatlon Multisport, eveniment ce a avut loc anul trecut și la care au participat aproape 3.000 de sportivi din peste 40 de țări.

Lasă un comentariu