POVEȘTILE OUĂLOR DE PAȘTI

Distribuie pe:

Ca formă geometrică perfectă, simbol al creației și zămislirii vieții, oul a inspirat, din cele mai vechi timpuri, legende și basme, o întreagă literatură.

Obiceiul de vopsire își are originile în epocile precreștine, ouăle colorate fiind oferite zeilor în ritualurile de primăvară egiptene și persane. La capadocieni, culoarea roșie sugera focul menit să alunge spiritele ostile vieții și renașterii cosmice. Anticii din Egipt, India și China considerau că lumea s-a născut dintr-un ou, simbol al Universului, iar perșii credeau că din haos s-a ivit mai întâi oul, din gălbenușul său întrupându-se Soarele, iar Luna s-ar fi întrupat din albuș. În mitologia antichității eline și latine, dar și la unele popoare slave, reîntâlnim convingeri asemănătoare, oul funcționând după aceleași principii cosmogonice: din el au apărut toate cele existente pe Pământ. În Roma antică, ouăle colorate în roșu se aflau între darurile sărbătorii lui Janus, fiind folosite ca obiecte de joc, dar și în ceremonii religioase.

Desigur că obiceiul avea să se transmită și în lumea creștină.  Cercetări etnografice descriu vopsitul ouălor în Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Franța, Spania, Austria, Germania, Elveția, Belgia, Olanda, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt și Anglia (unde au fost înlocuite cu ouă de ciocolată).

La noi, la români, spre deosebire de alte zone europene, unde obiceiul s-a restrâns ori chiar a dispărut, vopsitul, încondeiatul, împistritul, “muncitul” ouălor de Paști au înflorit, atingând culmile înaltei arte, prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor și perfecțiunea realizării. În tradiția noastră populară, ouăle de Paști au puteri miraculoase: vindecă bolile, protejează animalele din gospodărie, poartă noroc etc. Una dintre cele mai vechi mărturii privind ouăle colorate de la români este cea a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a ouălor vopsite în cuhniile curții domnești.

 Folclorul păstrează și transmite mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbol pascal. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, venind la picioarele Crucii pe care era răstignit Fiul său, a pus alături coșul cu ouă, acestea înroșindu-se de la sângele ce picura din rănile lui Iisus. Văzând aceasta, Mântuitorul i-ar fi îndemnat pe cei de față să înroșească și ei ouă “întru aducere aminte de Răstignirea Sa”.

Unii români mai păstrează obiceiul de a-și spăla fața, în dimineața din Duminica Paștilor, cu apă nouă sau apă neîncepută, în care pun un ou roșu, având credința că astfel vor fi tot anul frumoși și sănătoși. Cojile sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se, în mod justificat, că pământul va da rod bun (de fapt, cojile conțin calciu!). În Bucovina, acestea sunt aruncate în râu, pentru a ajunge la “blajini”, anunțându-le acestora Învierea Domnului.

În credința populară, aceștia ar fi sufletele reîncarnate ale copiilor morți nebotezați, care trăiesc la “Capătul lumii”, lângă “Apa Sâmbetei”. O altă credință a zonei spune că oul roșu este apărător în calea Necuratului, căci acesta se interesează dacă oamenii mai fac ouă roșii și umblă cu colinda. Fiindcă doar atunci când aceste obiceiuri vor înceta, el va putea ieși în lume.

Să ne păstrăm, deci, frumoasele tradiții!

Lasă un comentariu