TÂRNĂVENI - INTERVENȚIE ÎN FORȚĂ A POLIȚIȘTILOR PENTRU RESPECTAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Distribuie pe:

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au intervenit luni, 20 aprilie, cu efective mărite, în cartierul Dezrobirii, ca urmare a unor sesizări de tulburare a ordinii și liniștii publice, informează IPJ Mureș.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că în fața imobilelor se aflau mai multe persoane care nu respectau prevederile legale instituite în această perioadă, fiind constituite în grupuri și ascultând muzică la o intensitate mărită.

Forțele de ordine le-au solicitat intrarea în locuințe, persoanele manifestându-și nemulțumirea cu privire la această obligație. „În urma intervenției polițiștilor, toate persoanele s-au conformat, fiind restabilită ordinea și liniștea publică. Până în prezent, au fost identificate 19 dintre persoanele în cauză și urmează a fi sancționate contravențional pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare și a Legii 61/1991. De asemenea, se continuă activitățile în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale ce se impun. Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale", se precizează în comunicat. (foto - IPJ Mureș)

Lasă un comentariu