Renate Weber, cu un rechizitoriu pompieristic, asemenea unui procuror bolșevic, calcă în picioare Constituția, dreptul de proprietate, dreptul la muncă al proprietarilor, silvicultorilor și forestierilor
Avocatul poporului, doamna Renate Weber, citând trei știri de pe net și niște postări ale unor anonimi de pe rețelele de socializare, îi solicită imperativ ministrului Marcel Vela să sisteze „defrișările" care „au ajuns la un nivel record".
România este sub auspiciul stării de urgență, se conduce prin Ordonanțe Militare, totuși rămânem un stat democratic în care, încă, Constituția nu a fost suspendată.
Doamna avocat se pare că nu înțelege acest lucru; domnia sa crede că prin justificări puerile, neconstituționale, hilare, poate să distrugă un sector de activitate cu o istorie similară cu cea a poporului român.
Prin acest demers, Weber dă dovadă de cel mai ieftin populism posibil, în condițiile în care informațiile oficiale legate de activitatea în domeniul pădurilor din România nu se pot rezuma în a citi trei articole, în marea lor majoritate, cu tentă politică.
Nu vedem ce legătură este între retrocedarea pădurilor și sistarea lucrărilor în pădure, pe timpul stării de urgență. În această perioadă, instanțele tratează doar cauzele de urgență majoră, în niciun caz dosarele de retrocedare care nu au fost finalizate de 20 de ani în România și nici nu vor fi finalizate până la finele acestei stări deosebite.
Doamna avocat invocă art. 44 din Constituție privind dreptul la proprietate privată. Dorim să o informăm că tocmai solicitarea domniei sale încalcă dreptul la proprietate a celor cea. 800.000 de proprietari privați care dețin, în România, circa 3,4 milioane hectare de pădure, deoarece prin sistarea lucrărilor îngrădește accesul acestora la fructele proprietății lor.
Îi amintim doamnei avocat și de art. 41 din Constituția României, conform căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Interzicerea lucrărilor de recoltare a lemnului este similar cu a interzice unei întregi categorii socio-profesionale de a-și mai desfășura activitatea printr-o hotărâre arbitrară a statului român.
Doamna avocat se plânge că în România circulă mașini și trenuri cu lemn. Dorim să o înștiințăm că trenurile transportă lemn din import, în niciun caz din pădurile României, iar camioanele sunt aceleași care aprovizionează fabricile și populația, cu lemn, în fiecare an.
Nu înțelegem ce legătură are finanțarea pazei pădurilor cu suprafețe mai mici de 30 ha cu sistarea activității în pădure. Poate doamna avocat dorea să-i atragă atenția domnului ministru Vela că, asemenea agricultorilor, atât silvicultorii cât și forestierii trebuie să poată să se deplaseze pentru a-și exercita meseria. Dorim, pe această cale, să o informăm că pădurile României sunt păzite, chiar dacă guvernul actual (ca și celelalte) a uitat să-și onoreze obligațiile asumate prin lege de a asigura finanțarea pazei proprietăților mici și de a-i despăgubi pe proprietarii care au suprafețe de pădure în arii naturale protejate, în care exploatarea lemnului este interzisă.
Legat de accidentele nefericite, îi mulțumim că ne poartă de grijă, însă în același timp dorim să-i comunicăm că timp de 30 de ani nu ne-a întrebat nimeni cum supraviețuim, cum lucrăm pe o infrastructură care a văzut ultima modernizare acum 30 de ani, cum reușim să ne vindem produsele în toată lumea, fără niciun sprijin din partea statului.
Referitor la controale, dorim să o liniștim, întrucât conform Ordonanței Militare 7/2020 specialiștii silvici sunt prezenți în toate dispozitivele de control. La nivel național, pe linie de pază, activează în ocoalele silvice de stat și private circa 10.000 de angajați.
În ceea ce privește SUMAL, dorim să o anunțăm pe doamna avocat că sistemul funcționează (este loc și de mai bine). Însă trebuie să se știe că România este singura țară din UE care are un sistem integrat de monitorizare a trasabilității lemnului. Doar în România, nicăieri în lume, orice cetățean care deține un telefon mobil poate verifica orice transport de lemn care circulă pe drum.
În ceea ce privește lipsa aerului, o asigurăm pe doamna avocat că pădurile României produc suficient aer. Nici măcar în perioada Sovrom-urilor, când într-adevăr în România s-au petrecut dezastre în păduri, nu au existat semnale că românii au rămas fără aer.
În timp ce toate țările din Europa caută soluții pentru managementul sustenabil al pădurilor și relansarea prin bioeconomie, noi jucăm cartea populismului și folosim o ramură a economiei naționale în lupta politică. Este cel mai criminal act pe care un ales sau un/o numit(ă) într-o funcție de demnitate publică îl poate face împotriva celor pe care îi reprezintă.
Linșajul zilnic la care este supusă această categorie socio-profesională de către parlamentari, Guvern și reprezentanți ai instituțiilor statului este inimaginabil. Este un război dus cu lașitate, din poziții de demnitate publică cu acces la toate canalele mediatice împotriva celor care creează locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, mai ales acum când toată economia este pe butuci. Noi încă mai avem puterea de a lucra - Voi luptați să ne distrugeți.
Avocatul poporului trebuie să reprezinte și să apere drepturile poporului român, nu să-l incrimineze mincinos, la comanda celor interesați să distrugă industria românească, pentru că trebuie să prospere industria lor.
Din păcate, nu se poate trage altă concluzie decât că solicitarea doamnei Renate Weber, avocat al poporului român, se aseamănă cu un rechizitoriu făcut de un procuror bolșevic, în care nu contează dimensiunea minciunilor invocate, important este să obțină pedeapsa capitală pentru nevinovat.