MINISTRUL EDUCAȚIEI - ANUL ȘCOLAR AR PUTEA FI PRELUNGIT

Distribuie pe:

Agențiile de știri au preluat informația, furnizată de ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit căreia anul școlar ar putea fi prelungit, iar elevii se vor întoarce la școli doar când vor fi complet în siguranță din punct de vedere medical. Redeschiderea unităților de învățământ trebuie să fie “prudentă, controlată și treptată, și în condiții de maximă siguranță pentru elevi și pentru profesori, în același timp”, iar data reluării cursurilor va fi decisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a precizat ministrul.

Decizia privind reluarea cursurilor în grădinițe, școli și universități va fi luată numai după o consultare cu specialiștii din domeniul sanitar, existând, în prezent, două scenarii: unul, conform căruia anul școlar ar urma să se termine așa cum a fost programat inițial, iar al doilea, care prevede prelungirea, cu o săptămână, a anului școlar 2019-2020.

Ministrul Educației a spus că a discutat, într-o videoconferință, cu omologi din alte țări din Uniunea Europeană, iar aceștia s-au pronunțat în sensul că trebuie luat în calcul ca prezența elevilor la cursuri “să nu cumva să înrăutățească situația îmbolnăvirilor cu COVID”.

Decizia privind modul în care ar urma să se facă reluarea cursurilor va fi comunicată “în curând”, a mai precizat Anisie, menționând că a discutat cu ministrul Sănătății pe acest subiect, întrucât este nevoie să se facă o dezinfecție de către Direcțiile de Sănătate Publică, în fiecare școală, astfel încât copiii să nu fie supuși riscului de contractare a virusului, în situația în care lucrurile se schimbă zi de zi, neexistând certitudini în privința evoluției acestora.

“Așteptăm să vedem care este vârful, așteptăm să vedem ce ne spun specialiștii din domeniul medical. (...) Am considerat că, deocamdată, este bine să nu-i alarmăm sub nicio formă, nici pe părinți, nici pe elevi, și să construim lucruri în așa fel încât să ne gândim la sănătatea și siguranța copiilor”, a declarat ministrul, mai ales că, potrivit afirmațiilor sale, a fost contactată de părinți care i-au spus că au copii care suferă de diverse boli și pe care nu vor să îi trimită, deocamdată, la școală, de teama că s-ar putea îmbolnăvi.

Anisie a precizat că Cehia, spre exemplu, a anunțat reluarea cursurilor pentru elevii și studenții din anii terminali, variantă luată în calcul și de autoritățile române, cu precizarea că “toate acestea sunt numai scenarii, vorbim ipotetic, alegem varianta cea mai potrivită numai în momentul în care avem certitudinea că nu expunem copiii la îmbolnăviri (...) Toate aceste scenarii pe care Ministerul Educației le ia în calcul sunt în funcție de ceea ce transmit specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății, pentru că noi, ca profesori, nu putem lua decizii fără a ține cont de ceea ce spun specialiștii”, a conchis ministrul de resort. (I.S.)

Lasă un comentariu