LA ZI, PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 23 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 325 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus).

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, în județul nostru se înregistrează un număr total de 14.788 de persoane pentru care a fost luată măsura autoizolării la domiciliu, de la începutul pandemiei Covid-19. La această dată, în județul Mureș, sunt 1.410 de persoane aflate în autoizolare, sub monitorizarea DSP Mureș. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 265 de persoane. Un număr de 54 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș. De asemenea, până la această dată, 74 de persoane au fost declarate vindecate și externate în județul Mureș.

Totodată, până acum, 27 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În cursul zilei de 22 aprilie a.c., polițiștii mureșeni au continuat să acționeze în sistem integrat, alături de polițiști locali, jandarmi și forțe ale M.Ap.N., pentru prevenirea și combaterea criminalității și impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență. În ultimele 24 de ore, au fost executate peste 215 misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19. Astfel, peste 545 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, în urma activităților desfășurate, în intervalul de referință, fiind aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 176.000 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 115 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3/2020, în valoare de peste 166.000 de lei. De asemenea, 63 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în cursul zilei de ieri, pe raza județului, au fost verificate peste 385 de autovehicule și legitimate peste 665 de persoane, fiind constatate 22 de abateri de natură contravențională, în valoare de peste 15.000 de lei.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm să luați în considerare doar informațiile din surse oficiale.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790 011 872, 0790 011 874, 0790 011 873 (în intervalul orar 8-20).

De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.

 

AL 27-LEA DECES

În județul Mureș a fost înregistrat un nou deces provocat de infecția cu Covid-19. Numărul total de decese în județul nostru a ajuns la 27.

Comorbidități: Diabet zaharat. Hipertensiune arterială. Parkinson.

Transmitem condoleanțe familiei!

Bărbat, 56 ani, din județul Mureș.

Data internării: 21.04.2020 Spitalul Clinic Județean Mureș; în 22.04.2020 transfer în Secția ATI (intubat).

Data confirmării: 22.04.2020

Data decesului: 22.04.2020.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

 

LA NIVELUL ÎNTREGII ȚĂRI

Lasă un comentariu