Pentru cine nu știe sau nu-și amintește, de la lecțiile de Istorie universală, „Bocca di Leone" („Gura Leului") era un sistem de denunț anonim, care funcționa perfect în perioada Inchiziției Republicii Venețiene, ulterior extins în toată Italia, grazie… eficienței sale. După cum știți, simbolul statului venețian era/ este Leul, care tronează și acum în Piazza San Marco. Dacă prindeai de veste că se pregătește vreun complot antirepublican, ori dacă doreai să-ți „aranjezi" vreun amic, vecin, rival, iubit etc., nu trebuia decât să bagi bilețelul cu pâra în gura leilor de piatră, sculptați și personalizați ca atare, sub această denumire. Dincolo de zid, omul stăpânirii îl înșfăca și îl punea sub ochii ageri ai judecătorilor (Inquisitori di Stato) și, în funcție de gravitatea denunțului - în cazul acesta, caracterul anonim al acuzației se anula -, îl prezenta teribilului Consiliu al celor Zece (Il Consiglio dei Dieci). Urmarea o știu doar apele Canalului. Dacă ar putea povesti…!
Stau mărturie nu doar sculpturile rămase peste timp, care și acum ne înfioară, ci chiar și opera italiană. În primul act din „Gioconda" de Amilcare Ponchielli, unul dintre personaje, Barnaba (nume predestinat!) are un monolog - „O monumento" - din care reiese că el însuși a introdus în „Bocca di Leone" un denunț prin care îi acuză pe cei doi îndrăgostiți, Enzo și Laura.
Veneția este un permanent anotimp al iubirii. Principalul oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-orientale, fermecătoarea capitală a provinciei cu același nume a fost declarată, în 1979, de către UNESCO, patrimoniu al umanității.
În timp, leii au mai „năpârlit", dar, din nefericire, tehnica denunțului a rămas la fel de viguroasă pe mapamond, după cum se poate vedea și în zilele noastre, turnătoria fiind, cu precădere, cheia universală către înălțimi a jigodiilor incompetente și frustrate. Q.e.d.!
Mi-au venit în minte toate acestea încercând să-mi atenuez dorul de călătorie, contrapunctând splendorile orașului de care sunt iremediabil îndrăgostită. Aici, acum, efectele Coronavirusului sunt surprinzătoare: și-au făcut apariția lebede, delfini - în portul Cagliari, apele Canalului sunt clare, se văd până și bancurile de pești. Încerc să mă distanțez de Vivaldi, de Georgione, de Carpaccio… Altădată, cândva… poate mă voi întoarce.
Cu ce încerc să contrapunctez? Cu o dilemă fundamentală.
În urmă cu câteva zile am făcut o greșeală, intervenind neinvitată într-o discuție de grup pe internet, unde era elogiată, „pentru spirit civic", o tânără mămică drăguță, care își denunțase primarul bucureștean, surprins pe bicicletă, împreună cu prietena, într-un parc public. Îl filmase și îl reclamase la Poliție, pentru a fi amendat. Întâmplarea face că împricinatul, persoană destul de controversată, e tânăr, bogat și nu arată rău. Și nici nu e însurat! Se pare că nici „ușă de biserică" n-ar fi, dar cine l-a votat i-o fi găsit și alte calități. Eu nu am avut de lucru și am spus că nici mie nu-mi prea place edilul, dar nu suport turnătorii. Atâta mi-a trebuit! Am fost făcută praf, cu mânie revoluționară, mi s-a vorbit despre zorii unei noi societăți conduse de tineretul care trebuie să-și ia țara în mâini, fără hoți, fără diplome false etc. În fine, poate că ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Le-am spus, în loc de încheiere, că m-aș bucura să regăsesc această vehemență și atunci când polițiștii sunt snopiți în bătaie de huligani, și atunci când se operează la bancomate ziua în amiaza mare, și atunci când sunt amendați degeaba bătrâni amărâți, și atunci când sunt atacate femei pe stradă, și atunci când se fură mașini, biciclete, și atunci când îți oferă droguri la colțul străzii…
Tristă victorie a avut eroina noastră, reclamând un primar că se plimbă cu bicicleta, dincolo de gard, de unde nu ar fi ajuns-o nici cu strănutul. Al naibii exploatator! Părerea mea!
Întrebare: cum ar fi trebuit să procedez eu, în după-amiaza de luni, când, vreme de câteva ore, copiii unor vecini s-au jucat nestingheriți pe stradă, făcând o hărmălaie de nedescris? Să fi sunat la Poliție? Să-i pârăsc pe copii? Și, după-aceea, cum îmi mai priveam eu în ochi vecinii dintr-un bloc de 10 etaje? Probabil că și pruncii aceia or fi luat-o razna de atâta „închisoare", trebuie să se miște și ei. În mod sigur, părinții erau la lucru și puștii evadaseră. Ce poți să faci în situația asta? Nici măcar nu am privit pe geam, nu știu ai cui erau copiii, nici nu vreau să știu. Ceva trebuie făcut și pentru ei. Bucureștiul deschide parcurile, între anumite ore, am înțeles.
Dacă tot suntem hotărâți să depășim criza, să încercăm măcar să ne facem viața suportabilă! De reclamat și amendat amarnic sunt cei care cu rea-voință fac gesturi menite să-și îmbolnăvească semenii. Spiritul civic trebuie să se manifeste rapid, dar și omenia trebuie să funcționeze. Discernământ, nu „Bocca di Leone"!
