CONVORBIRI LA “ CUVÂNTUL LIBER” “ÎI ÎNDEMN PE MUREȘENI SĂ AIBĂ ÎNCREDERE ȘI PUTERE. AUTORITĂȚILE SUNT LA DATORIE, ZI DE ZI, IAR VREMURILE BUNE NU VOR ÎNTÂRZIA SĂ APARĂ”

Distribuie pe:

Interlocutor: Mara TOGĂNEL - Prefectul Județului Mureș

- Sunteți printre cei mai tineri prefecți ai județului Mureș după anul 1990. Vă rog, pentru cititorii cotidianului “Cuvântul liber”, o scurtă prezentare a dumneavoastră.

- Mai întâi de toate, sunt târgumureșeancă, iar ambii părinți sunt din Voiniceni. Am 40 de ani, am absolvit Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș, iar studiile de licență și master le-am definitivat la Universitatea “Petru Maior”, profilul economic.

După terminarea facultății, am început cariera profesională în mediul privat, pentru o perioadă scurtă, de 3 ani, după care parcursul profesional m-a îndreptat spre mediul public, în cadrul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Mureș, urmat de Instituția Prefectului - Județul Mureș. Am continuat activitatea la Consiliul Județean Mureș, având funcția de Director cabinet președinte. Începând cu anul 2016 am fost funcționar parlamentar, în paralel cu funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș.

Din ianuarie 2020 exercit funcția publică de prefect al județului Mureș.

- În această perioadă de izolare, ce acțiuni prioritare aveți cuprinse în Agenda de lucru?

- Este o perioadă dificilă și extrem de dinamică pentru toată echipa Instituției Prefectului. Având în vedere această amenințare a unui inamic extrem de agresiv, noi am avut prima discuție despre combaterea infecției cu Coronavirus, încă din data de 28 ianuarie. În județul Mureș s-au luat o serie de măsuri pentru prevenirea și, mai apoi, limitarea infecției cu Covid-19. Vă pot da și câteva exemple: dotarea cu dispozitive cu dezinfectant a mijloacelor de transport în comun, a instituțiilor publice și private, ne-am întâlnit cu marile unități de alimentație publică din județ pentru a ne asigura că măsurile anti-Coronavirus sunt puse în aplicare și că există stocuri suficiente de alimente.

Am pus la aceeași masă primarii din județ și reprezentanții DSP, tocmai pentru ca pregătirile pentru gestionarea persoanelor autoizolate să fie făcute din timp. Mai pot aminti de solicitarea către primari de a dezinfecta școlile din județ, profitând de perioada în care acestea au fost închise și compania Fii Solidar, lansată împreună cu filiala locală a Crucii Roșii România. Am avut aproape 20 de discuții și întâlniri de lucru cu directorii spitalelor din Mureș, cu reprezentanții mediului universitar și alte instituții direct implicate în gestionarea pandemiei. Așa s-a ajuns la pornirea primului aparat de testare Real Time PCR la Centrul de Cercetări Avansate al UMFST Târgu-Mureș. Am fost în stradă alături de forțele de ordine care aplică legea, însă am fost și în spitale pentru a discuta direct cu eroii din sistemul medical, despre nevoile lor. Atunci când mureșenii au sesizat dificultatea de comunicare cu Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș, am solicitat suplimentarea de urgență a liniilor telefonice, iar acest lucru a fost pus în aplicare.

- Care sunt provocările/dificultățile cu care vă confruntați în această perioadă?

- Pot să spun că am avut provocări de diverse feluri. A fost nevoie, de multe ori, să luăm decizii într-un timp cât mai scurt. De exemplu, alături de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență am decis ca pâinea să se vândă ambalat sau magazinele să asigure personal suplimentar care să facă servirea, fără să se ocupe și de încasarea banilor. Totodată, nu am fost doar cu gândul, ci și cu fapta alături de părinții și de bunicii noștri, care trebuie să stea acasă. Am decis ca primarii mureșeni să ia măsuri pentru a ajuta persoanele în vârstă de peste 65 de ani, bolnavi cronici, fără aparținători, să obțină rețetele medicale și, totodată, să asigure achiziționarea medicamentelor aflate în schema de tratament. În același timp, am solicitat DSP Mureș controale atât la magazinele și market-urile din județ, cât și la căminele și azilele de bătrâni, publice și private. Cea mai recentă măsură a fost ca Sala polivalentă din campusul UMFST Târgu-Mureș să fie transformată într-un spital COVID de tip modular pentru bolnavii confirmați, cu simptomatologie moderată. Decizia a fost luată în urma propunerii Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “G. E. Palade” din Târgu-Mureș. Am lucrat neobosit în fiecare zi, am încercat să aducem oameni competenți și să îmbunătățim modul în care funcționează lucrurile, toate acestea având un singur scop: siguranța și sănătatea mureșenilor.

- Cetățenii (oamenii) au nevoie de încurajări publice. Ce mesaj transmiteți mureșenilor?

- Să fim prevăzători, responsabili și să respectăm atât normele legale cuprinse în ordonanțele de urgență, cât și recomandările autorităților. Județul Mureș se află pe un loc foarte bun în țară la vindecările persoanelor infectate cu coronavirus. Aceasta este o dovadă clară că medicii noștri își fac treaba. Dar, de-acum, avem nevoie și de “medicul” din fiecare dintre noi. Pentru a menține acest ritm ridicat al vindecărilor, este foarte important să nu mai avem cazuri noi de îmbolnăvire. Aici intervine “prescripția” pentru responsabilitatea solidară: putem opri virusul, dacă ne protejăm cât mai mult! Să nu regretăm, ulterior, faptul că nu am mai avut puțină răbdare să ducem lupta până la capăt.

- În mass-media au fost publicate informații mai mult sau mai puțin credibile, preluate din surse diferite, dintre care unele nu reflectă realitatea din județ. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, fiind cea mai credibilă sursă de informare, cum comentați situația provocată de criza Coronavirus.

- Din păcate, mediul online a oferit posibilitatea unor persoane de a promova o serie de informații false și știri false, așa cum sunt acestea cunoscute. Este important ca toți cetățenii județului să aleagă surse de informare de încredere, cum ar fi Instituția Prefectului, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României sau declarațiile Președintelui României. Dacă discutăm despre situația pandemiei Covid-19, în județul Mureș, din această săptămână, vă pot spune că până la data de 28 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 412 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, în județul Mureș, sunt 1.501 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 325 persoane. Un număr de 44 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș. De asemenea, până la această dată, 116 persoane au fost declarate vindecate și externate în județul Mureș.

Totodată, până acum, 34 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Aș dori să le transmit condoleanțe familiilor, în numele meu și al Instituției Prefectului.

- Ce urmează acum, în condițiile în care vine sărbătoarea de 1 mai și mai apoi data de 15 mai, cunoscută ca punct 0 pentru începerea relaxării restricțiilor?

- Din păcate, și perioada următoare va fi una dificilă. Respectarea regulilor va duce la protejarea noastră și a celor apropiați. Știu cât este de dificil să nu îi putem vedea pe cei dragi, să nu putem petrece timp cu părinții noștri sau să ne bucurăm de momente frumoase împreună cu prietenii. Cu toate acestea, este nevoie să facem aceste sacrificii pentru a putea să ieșim din această situație cu bine și cât mai repede. Îi îndemn pe mureșeni să aibă încredere și putere. Autoritățile sunt la datorie zi de zi, iar vremurile bune nu vor întârzia să apară.

 

Lasă un comentariu