SUA VERSUS RUSIA! CEA MAI MARE OPERAȚIUNE DE CONTRASPIONAJ!

Distribuie pe:

“Russians Among Us: Sleeper Cells, Ghost Stories and the Hunt for Putin's Agents” (“Rușii printre noi: celule adormite, povești-fantomă și vânătoarea agenților lui Putin”) de Gordon Corera, corespondentul de Securitate al BBC, este o carte ce dezvăluie, în premieră, detalii incendiare dintr-un recent război de spionaj între vechile rivale, Statele Unite ale Americii și Rusia.

“În iunie 2010, spionii lui Vladimir Putin pătrundeau în biroul The Guardian de la Moscova. Era ceva obișnuit. De câte ori scriam o poveste care displăcea Kremlinului, agenții FSB făceau o vizită nocturnă. Cu această ocazie, idioții mi-au scos telefonul din furcă și l-au lăsat demonstrativ pe birou. Aparent, nu le plăcuse relatarea mea despre marile vești din America”, își începe recenzia Luke Daniel Harding,

un jurnalist britanic, fost corespondent pentru “The Guardian” în Rusia din 2007 până la 5 februarie 2011, când i s-a refuzat reintrarea în țară.

Evenimentele ce aveau să fie relatate mai târziu în cartea “Russians Among Us: Sleeper Cells, Ghost Stories and the Hunt for Putin's Agents”, scrisă de Gordon Corera, erau cele “vinovate” pentru refuzarea prezenței sale pe teritoriul Rusiei.

“În acea săptămână, FBI expusese o rețea foarte bine acoperită și adormită de spioni ruși. Spionii sub acoperirea trăiau în Boston, New York și Washington, în case acoperite cu plante, la periferie. Agenții aveau nume false americane. Unii au fost acolo de zeci de ani, trimiși la sfârșitul Războiului Rece într-o misiune solitară, precum sateliții aruncați în spațiu.

Încă din anul 2000, FBI urmărea în secret grupul. Biroul avea o cârtiță: un deziluzionat ofițer rus de informații externe, Alexander Poteyev. Poteyev a oferit CIA detalii despre “imigranții ilegali” ai Moscovei, care lucrau fără a avea acoperire diplomatică. Unii erau soț și soție. Copiii lor au crescut în SUA și Canada vorbind engleză și neștiind nimic despre naționalitățile reale sau despre ocupația ascunsă a părinților lor.

Cartea editorului de Securitate al BBC, Gordon Corera, dezvăluie detalii spectaculoase despre operațiunea de contraspionaj organizată de FBI, timp de un deceniu, pentru a-i demasca pe “imigranții ilegali” proveniți din Rusia. În egală măsură, volumul oferă un raport convingător despre modul în care Moscova și-a adaptat setul de instrumente de spionaj în urma fiascoului din 2010, folosind tot mai frecvent intermediari pentru a influența și a distruge politica occidentală. Unii sunt oligarhi. Alții sunt “cooptați”, adică ruși fără instruirea formală a spionilor. Există, de asemenea, “ilegali cibernetici” care, în 2016, au interpretat de la distanță rolul americanilor pe Facebook în timpul alegerilor prezidențiale din SUA.

În general, este o carte convingătoare, care combină povești bune cu o înțelegere subtilă a metodelor de spionaj vechi și noi. Corera observă că guvernul britanic nu a întreprins acțiuni semnificative împotriva banilor din Rusia, chiar și după macabra lovitură Skripal. Rușii înstăriți pot cumpăra conacuri ca mai înainte și își pot lista companiile la bursa din Londra”, își termină Harding recenzia.

La rândul său, Daniel Harding este autorul volumelor “Shadow State: Murder, Mayhem” și “Russia's Remaking of the West to be published”, publicate de editura Guardian Faber.

(Sursa: Daniel Teodoreanu, theguardian.com)

 

Lasă un comentariu