ORGANIZAȚIA PENTRU COOPERARE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ (OCDE): ȘCOALA VA FI...ALTFEL DUPĂ COVID-19

“Școala de acasă”, în timpul crizei COVID-19, schimbă modul de abordare a conceptului de educație * Experții consideră că inovațiile pe care le folosesc profesorii în timpul pandemiei pot duce la schimbări de durată, tehnologia jucând, în viitor, un rol tot mai important * Dar progresele în învățarea electronică nu trebuie să-i neglijeze pe cei defavorizați din punct de vedere educațional.

În întreaga lume, școlile din peste 100 de țări sunt închise, ca măsură de protecție împotriva răspândirii coronavirusului, afectând educația a aproape un miliard de copii. Pentru cei norocoși, școala de acasă va înlocui sala de clasă.

În unele regiuni ale lumii, părinților le va reveni rolul de a veghea cât mai bine asupra educației copilului lor, în contextul în care tehnologiile digitale sunt din ce în ce mai mult utilizate pentru a oferi școlarilor lecții acasă.

Până la închiderea școlilor din cauza pandemiei, doar puțini copii au urmat cursuri de acasă. În Statele Unite, se estimează că doar 1,7 milioane de copii au fost școlarizați prin această metodă, dintr-o populație școlară de 56,6 milioane.

Astăzi, lucrurile arată cu totul altfel. Peste tot se folosesc platforme online pentru predarea lecțiilor. În Marea Britanie, cursurile de gimnastică virtuală ținute de instructorul de fitness Joe Wicks s-au dovedit extrem de populare.

Între timp, Franța a creat “Ma classe á la maison” (Clasa mea de acasă), care poate fi accesată pe dispozitive precum un laptop sau un smartphone, asigurând patru săptămâni de cursuri cu ceea ce Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) descrie drept “conținut pedagogic confirmat”.

OCDE urmărește modul în care tehnologia înlocuiește predarea “față în față”. “Este absolut emoționant să vezi cum apar modalități de lucru complet noi, unele chiar depășind înlocuirea școlii propriu-zise, cu analogii digitale”, spune Tracey Burns, de la Direcția OCDE pentru Educație și Competențe.

În Japonia, companiile din sectorul privat oferă cursuri online gratuite copiilor aflați în autoizolare, prin intermediul unei platforme digitale, asigurată de guvern, fapt ce permite elevilor și părinților să opteze pentru cursurile dorite.

“Pe măsură ce tot mai multe școli se închid, trebuie să acordăm o atenție specială celor mai vulnerabili, nu doar fizic, ci și emoțional”, spune Burns. “Toate răspunsurile trebuie să fie astfel concepute încât să se evite aprofundarea inegalității educaționale și sociale deoarece, trecându-se masiv la învățarea online, apar și decalaje în ce privește conectivitatea, accesul la dispozitive și nivelul de dezvoltare a abilităților”.

Potrivit expertului, este prea devreme să spunem că școala făcută “din cărămidă și mortar” va fi înlocuită, curând, cu învățarea electronică. În schimb, Andreas Schleicher, directorul Departamentului, vede criza ca pe o oportunitate de a regândi modul de organizare a sistemului de învățământ.

El susține că școala și profesorii nu mai trebuie priviți ca niște “sisteme de transmitere a cunoștințelor” și că profesorii ar trebui “împuterniciți” cu mai multă implicare și responsabilitate pentru ceea ce predau și modului în care predau.

“Întâlnesc mulți oameni care spun că nu le putem da profesorilor și responsabililor din educație o autonomie mai mare, deoarece nu dispun de capacitatea și expertiza de a o gestiona. Însă cei cărora li se cere doar să reîncălzească hamburgerii gata făcuți nu prea au șanse să devină bucătari adevărați”, a adăugat Schleicher.

“Perpetuarea metodologiei noastre prescriptive, bazată pe cutume, în ce privește predarea materiei, nu va rezista în acest moment de criză, care le solicită profesorilor nu doar să predea lecțiile într-un alt mediu, ci să găsească abordări cu totul noi privind ce învață oamenii, cum învață oamenii, unde și când învață oamenii”.

Pe baza rezultatelor sondajului global efectuat de OCDE, el apreciază că tehnologia digitală ar trebui să dețină un rol mult mai important în cadrul orelor de curs. “Tehnologia digitală nu doar că poate schimba metodele de predare și învățare, ci și rolul cadrelor didactice - de la transmiterea unor cunoștințe dobândite la acela de co-creatori de cunoștințe”.

Potrivit sondajului, profesorii din întreaga lume au semnalat faptul că lipsa tehnologiei digitale, în clasă, împiedică învățarea. Doar puțin peste jumătate din profesori au avut posibilitatea de a-i lăsa pe elevi să se folosească de calculator pentru a-și redacta proiectele sau pentru alte activități școlare.

Doar 60% dintre cadrele didactice au beneficiat de instruire în utilizarea tehnologiei digitale și aproape 20% au declarat că au nevoie urgentă de dezvoltare în acest domeniu.

Faptul că pandemia de coronavirus oferă, deja, o oarecare perspectivă asupra modului în care ar putea evolua sistemul de învățământ, ne face să anticipăm că lucrurile se vor schimba. S-ar putea ca șco-

lile să nu mai fie niciodată aceleași, atunci când se vor redeschide după COVID-19.

(/www.weforum.org/agenda/2020/04/coronavirus-homeschooling-technology -oecd/; foto - Reuters)

 

Lasă un comentariu