IOHANNIS NU VA PRELUNGI STAREA DE URGENȚĂ - PE 15 MAI, INTRĂM ÎN STARE DE ALERTĂ

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni, că starea de urgență nu va fi prelungită după data de 15 mai, când se va introduce starea de alertă.

Declarația de presă a fost susținută după ședința la care a convocat mai mulți reprezentanți ai Guvernului, pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19.

Președintele a punctat câteva dintre măsurile care se vor relaxa după 15 mai, data de la care vom putea să circulăm în interiorul localităților, fără declarații pe propria răspundere, se vor redeschide saloanele de coafură și frizerie, precum și cabinetele stomatologice, urmând să rămână în vigoare alte restricții, precum ieșirea din localități.

La final, Klaus Iohannis a făcut un comentariu pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc, punctând că încă o lege favorabilă celor care susțin proiectul UDMR a trecut cu ajutorul PSD printr-o cameră a Parlamentului (Senat).

“Așa ceva este pur și simplu neconstituțional, nu voi tolera apariția unor astfel de legi”, a subliniat încă o dată președintele Iohannis.

Lasă un comentariu