Interlocutor: prof.pr.dr. Emanuel Sorin BUGNER
- Care a fost parcursul dumneavoastra profesional?
- Mi-am dorit de copil să ajung preot. Nu a fost ușor. Tatăl meu a avut, în societate, mereu o funcție de conducere. Cei care au trăit în vremurile acelea de dinainte de 1989 știu ce însemna asta. Provin dintr-o familie de ingineri, din Turda. Așa că “destinul” mi-a hărăzit și mie să devin inginer, dar nu înainte de a fi deja student și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Profesor de religie am fost la mai multe școli generale și licee din Târgu-Mureș. Îmi amintesc cu plăcere acele vremuri, școala, elevii și profesorii colegi (Liceul Economic sau de Electrotehnică, dar și alte școli). Dacă vor citi aceste rânduri, îi salut cu mare drag. Am căutat să aduc un aer nou în școală, în viața elevilor și a credincioșilor mei, organizând evenimente noi, inedite, nemaifăcute până atunci. Presa, dar mai ales cotidianul Cuvântul liber, a relatat unele din activitățile mele din acea vreme (anii 1997/2002), așa că nu mai insist acum.
În toamna anului 2002, Providența, zic eu, a făcut să primesc o bursă de studii în Regensburg, în vederea finalizării lucrării mele de doctorat în Teologie, așa că am plecat în Germania, apoi în Austria, unde am și rămas până azi.
- Deși în prezent predați la unele dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Linz (Austria), ați fost, o perioadă, cadru didactic și în România. Vă rugăm, pentru cititorii cotidianului Cuvântul liber, o prezentare (comparativă) a sistemului de învățământ austriac?
- În Austria, sistemul de învățământ mi se pare mai bine orientat pragmatic, aș zice. Se pune un mai mare accent pe calitățile elevului și acesta este ajutat să și le dezvolte în această direcție încă, ceea ce mie mi s-a părut absurd la început (a trecut și fiica mea prin această selecție) de la vârste destul de fragede, în școala generală. Aceasta înseamnă că școlile sunt organizate în funcție de vocația, capacitatea, talentele elevului. Am predat la toate aceste nivele și acum m-am oprit la cel superior. Concret, părinților li se spune, propune, de timpuriu, în funcție de rezultatele școlare, direcția profesională pe care ar fi bine să o urmeze odrasla lor.
Ce mi se pare extraordinar este că profesorii nu pot fi “cumpărați” cu daruri sau alte contraservicii. Este un sistem echitabil, corect, practic, util, pe cât e cu putință unui sistem format din oameni supuși greșelii. Uneori, ca profesor, format în România, am găsit enervant de pragmatic și rigid, prea sever și riguros acest sistem. Dar, cântărind avantajele și dezavantajele, la ora actuală îl apreciez și susțin.
Oferta în școlarizare e bogată și satisface posibilitățile de exprimare intelectuală și practică a majorității elevilor. Elevii au de unde alege. Nu toți elevii urmează studii universitare, chiar dacă au această posibilitate. Teoretic, e loc de studiu la orice nivel, pentru toată lumea. Practic, e mai greu. Selecția începe destul de devreme.
- Cum reușiti să îmbinați activitatea didactică cu preoția?
- Preoția în diaspora are cu totul alte coordonate decât la noi acasă. Am știu asta de la bun început și am acceptat. Și anume, faptul că în diaspora, în comunitățile mici sau medii, trebuie neapărat ca preotul să aibă propriul serviciu, loc de muncă. Acum, și mai ales acum, în perioda asta de pandemie, se verifică întru totul afirmațiile mele. A fost foarte greu să construiesc la Linz o Biserică vie! A durat mult. Nici în calitate de profesor nu a fost mai ușor să reușesc. Tot ce am învățat în limba mea maternă a trebuit să reînvățat în limba germană. În România “eram deja pe val” când am plecat. Aici am luat-o de la început. Dar a meritat. Ce contează însă e vocația și sufletul învestit în ceea ce faci. Asta m-a ajutat. Iubesc oamenii! Iubesc copii, tinerii, elevii! Sunt bucuros când simt și eu iubire și apreciere din partea lor. Acesta e secretul. Apoi vin și celelalte...
- Ce v-a determinat să vă stabiliți în Austria? A fost dificilă adaptarea?
- A mă stabili în Austria a fost provocarea vieții mele, pe care mi-am asumat-o, în ciuda tuturor încercărilor, la vârsta de 33 de ani. Decizia nu am luat-o însă de unul singur. Familia m-a înțeles și sprijinit, în special soția mea. Nu i-a fost ușor. Îi mulțumesc și acum pentru toată susținerea. Am crezut mereu că Dumnezeu mă va ajuta. Și a facut-o!
Să-i fie Numele binecuvântat!
- Dificultăți cu care v-ați confruntat/vă confruntați?
- Azi nu mai pot vorbi de greutăți. De obicei sunt unul dintre cei care le rezolvă, ajutând pe alții să le învingă. Acum ajutăm parohii mai sărace din România sau copii orfani din Moldova. Un exemplu este Parohia Trăistari din Ocnele Mari, Râmnicu Vâlcea. Preoții foarte vrednici de acolo au copii saraci, orfani și batrâni în grijă. De câțiva ani îi ajutăm constant, cu bani, produse alimentare și de uz casnic. Ne bucurăm să putem ajuta. Atât cât putem.
- Cum sunt văzuți românii/diaspora în Austria?
- Românii în Austria sunt văzuți bine. În marea lor majoritate sunt harnici, omenoși, buni și de încredere. Pe cei pe care eu îi cunosc, îi apreciez foarte mult. Imaginați-vă că unii vin la slujbă la biserică, și asta regulat, de la peste 50 sau chiar 80 de km depărtare. Biserica noastră e plină de copii. Asta l-a impresionat plăcut pe IPS Andrei, Mitropolitul de la Cluj, când a slujit anul acesta, chiar de 8 Martie, în parohia noastră, deși remarcam o tristețe în glasul dânsului, mărturisită de altfel chiar de IPS Sa, și anume aceea a constatării că acești tineri părinți și copilașii lor trăiesc departe de țara lor.
- Care a fost modalitatea de desfășurare a cursurilor în perioada carantinei?
- Orele s-au desfășurat online. Exact ca în România. Acum a început școala, dar numai clasele mici, organizați pe grupe, elevii de până în 15 ani, și elevii de clasa a XII-a. Restul vor veni la școală după 15 mai, dar la ora asta nu se știu prea multe amănunte despre organizare.
- În ce condiții au fost reluate cursurile?
- Se va păstra distanța socială și toate măsurile de igienă și prevenție, se va purta masca obligatorie în școală și la orele de curs. La început nu se vor oficia cursuri decât la materiile mai importante, de bază. Se pare că și săptămâna școlară va arăta altfel, adică va fi mai scurtă. Sunt și eu curios!
- Provocări ale perioadei actuale?
- În Austria situația pare, cel puțin așa se prezintă de către oficialități, destul de optimistă. Măsurile de prevenție și precauție, prudența rămân totuși recomadări la ordinea zilei. De la 1 mai s-au deschis magazinele, dar cu restricțiile deja cunoscute. Se pot întâlni privat grupuri de până la zece persoane. În Biserici se vor relua sfintele slujbe cu un număr redus de credincioși (unul la 10 metri pătrați).
- Perspective?
- Se speră ca până în toamnă să se reintre într-o oarecare normalitate, deși se vorbește tot mai serios de un al doilea val al pandemiei. Și eu sunt de părere că situația actuală nu trebuie subapreciată, societatea, Biserica și Statul trebuie să conlucreze simfonic pentru a reduce numărul de infectați și potențiali viitori infectați cu acest virus. Totuși, teama, frica exagerată de boală și alte posibile viziuni apocaliptice ar trebui înlocuite cu discernământ și curaj. Orice suflet de om, indiferent de religia lui, credința sau necredința lui, își ia energia necesară vieții de oriunde aceasta îi stă la dispoziție, zice L. Blaga (Trilogia culturii). Pentru omul religios, rugăciunea este un asemenea izvor de energie bună. Eu nu văd perspectivele unei vieți libere, cu adevărat libere, în afara credinței în Dumnezeu. De ce? Pentru că ceea ce punem în locul Lui nu poate fi decât un Idol lipsit de scrupule care ne va infecta viața, iar și iar. Mă întreb retoric dacă nu cumva, de acum înainte, în afara lui Dumnezeu, lumea va fi pandemică sau deloc? Totuși, să nu ne temem! Perspectivele unei vieți normale nu pot fi realizate decât de oameni normali, adică liberi.
