PENTRU ELEVII DE CLASA A IV-A “AVENTURILE FANTASTICE ALE LUI METANO ȘI ELECTRO ÎN LUMEA ENERGIEI”

Distribuie pe:

Cu ajutorul aventurilor fantastice a două mascote: Metano și Electro, elevii de clasa a IV-a pot descoperi online lumea energiei. ENGIE Romania, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Hands Across România, a adaptat, pentru a fi accesibil online, în contextul pandemiei COVID-19, programul tradițional de educație “Întâlnire cu energie”. Astfel, pe parcursul unei sesiuni de 45 de minute, cei mici iau parte la aventurile fantastice ale lui Electro, personificare a atomului de energie electrică și ale lui Metano, o moleculă de gaz creată de către o elevă participantă la prima ediție a programului, în 2007. Este vizată transmiterea unor informații legate de tipurile de energie, parcursul gazului natural și al energiei electrice de la extracție, respectiv producție, până acasă, cum se pot realiza economiile de energie, precum și sfaturi de utilizare în siguranță a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor. Lansat în 2007 și derulat în parteneriat cu asociația Hands Across România și Ministerul Educației și Cercetării, programul s-a adresat unui număr de peste 40.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 200 de voluntari, angajați ai companiei, s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3.500 de ore de voluntariat, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Înscrieri

Pentru părinții care doresc să își înscrie copiii la una dintre sesiunile online, este disponibilă adresa de e-mail a Asociației Hands Across Romania - inscrieri@handsacross.ro.

Programul “Întâlnire cu energia” se derulează online, în perioada aprilie - mai 2020, și este parte din platforma de responsabilitate socială a companiei, ilustrând preocuparea constantă pentru educație. Copiii care vor urma acest modul vor primi online broșura programului, care poate fi descărcată gratuit pe site-ul companiei.

Versiunea online - în sprijinul cadrelor didactice și părinților, cu un conținut educațional de calitate

“Programul tradițional de educație «Întâlnire cu energia» răspunde angajamentului nostru de a le oferi elevilor noțiuni de bază despre gazul natural și energia electrică, precum și recomandări pentru a le utiliza în siguranță. Adaptarea acestuia pentru versiunea online vine în sprijinul cadrelor didactice și al părinților, cu un conținut educațional de calitate, care să atragă interesul copiilor. Sperăm ca atunci când contextul o va permite și elevii vor reveni în școli, să putem relua și lecțiile la clase și să le oferim din nou copiilor experiența de realitate virtuală, atât de apreciată anul trecut”, declara Eric Stab, Președinte ENGIE Romania.

“Ministerul Educației și Cercetării susține inițiativele care propun și dezvoltă substanțial și semnificativ modele și formule complementare destinate dobândirii de cunoștințe și competențe pentru elevii noștri. Apreciem originalitatea și inventivitatea unor astfel de programe, precum și adaptabilitatea lor la mediul online, acestea fiind atuuri care permit o comunicare modernă și eficientă cu beneficiarii - în acest caz, elevii de clasa a IV-a”, spunea Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Lasă un comentariu